Joi, vremea se va mai ameliora ca aspect, anunță meteorologii, și din punct de vedere al temperaturilor, care vor mai crește ușor față de ziua precedentă în cea mai mare parte a țării.
Cu toate acestea, ploile își vor mai face apariția, sub forma unor averse slabe însoțite de descărcări electrice, în primele ore ale dimineții, în sud-estul extrem, iar spre prânz și în regiunile vestice.
Vântul va sufla moderat în vestul țării și la munte și slab, cel mult slab până la moderat în celelalte zone ale țării. Temperaturile maxime vor urca spre prânz la 17-22 de grade C în Transilvania și în Maramureș, 22-27 grade C în Banat, Crișana și Oltenia și 19-24 grade C în Muntenia, Dobrogea și Moldova, cu cele mai scăzute valori așteptate în sudul litoralului și în zona Obcinelor Bucovinei.
În Capitală, vremea se anunță însorită, cu temperaturi maxime și minime ce se vor încadra între 26 și 13 grade C. Pe timpul zilei, vântul va sufla cu 12 km/h dinspre V, în rafale de 34 km/h. Noaptea va fi senină, iar vântul mai scade din intensitate. Ploile vor reveni în București sâmbătă, 6 iunie.
Și la munte va fi cer însorit, joi, 4 iunie 2020. Temperaturile maxime și minime se vor încadra între 21 și 11 grade C. Vântul va sufla cu 6 km/h dinspre V, în rafale de 25 km/h. Pe timpul nopții, cerul va fi parțial noros, dar vântul va crește în intensitate, la rafale 39 km/h.
La mare sunt șanse să plouă mâine, iar cantitățile de apă înregistrate vor fi de <1 L/m². Totuși, vor fi perioade cu soare pe timpul zilei, cu temperaturi maxime și minime ce se vor încadra între 22 grade C și 16 grade C. Vântul va sufla cu 11 km/h pe timpul zilei și în rafale de 33 km/h pe timpul nopții. Noaptea se anunță senină.