Prognoza meteo joi, 20 iunie. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că vremea se va menține călduroasă în cea mai mare parte a țării, dar gradul de instabilitate atmosferică va fi în continuare ridicat. Temperaturile vor urca până la 32 de grade Celsius, însă se vor semnala vijelii, ploi torențiale și căderi de grindină.
UPDATE – ANM a emis cod galben de vijelii și grindină pentru intervalul 20 iunie, ora 12:00 – 20 iunie, ora 23:00.
„În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Moldova, în vestul Dobrogei și local în Muntenia și Transilvania, precum și în zonele montane și submontane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp”, anunță meteorologii.
În Capitală, valorile termice vor fi cuprinse între 30 și 32 de grade Celsius, în timp ce minimele se vor situa între 18…19 grade Celsius. După-amiaza și seara este posibil să apară ploile torențiale și vijeliile.
Chiar dacă vremea se va menține călduroasă în majoritatea regiunilor, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în zonele montane şi submontane dar și local în estul, sud-estul şi în nord-vestul ţării. După-amiaza și seara vor fi înnorări accentuate, ploi cu caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Acestea pot lua aspect de vijelii și este posibil să cadă grindina.
Maxime se vor încadra între 26 şi 33 de grade Celsius, iar minimele între 12 și 24 de grade Celsius.
ANM a emis o informare meteorologică de manifestări de instabilitate atmosferică, valabilă până vineri seara, la ora 23:00.
„Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.
Disconfortul termic se va menține ridicat în orele amiezii, cu precădere în zonele de câmpie, iar local indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități”, informează meteorologii.