Vremea se schimbă radical în următoarele zile, conform specialiștilor de la Administrația Națională de Meteorologie.Cum va fi vremea în toată țara și care sunt maximele și minimele pentru București?
Administrația Națională de Meteorologie anunță faptul că vremea se schimbă foarte multe în zilele ce urmează. Temperaturile vor scădea accentuat, vor fi ploi, ninsori și lapoviță. În acest context, între 14-16 martie vântul bate cu putere, vremea se răcește, iar precipitațiile își fac și ele apariția. În acest timp, vântul are intesificări temporare la munte, în sudul Moldovei și al Banatului, în Dobrogea și Muntenia cu viteze de maximum 50-70 km/h. În noaptea de duminică spre luni se vor înregistra temperaturi negative și se va produce brumă, iar în estul Transilvaniei minimele vor coborâ considerabil. Pentru București, maxima din ziua de luni, 16 martie, este de doar 9 grade Celsius, alături de un cere predominant. Vânturi vin din zona de nord-nord-vest cu 7 km/h și cu rafale de 13 km/h. Minima nopții va fi de -3 grade Celsius, alături de un cer senin. Vânturi vin din zona de vest-sud-vest cu 7 km/h și cu rafale de 11 km/h.
„Deocamdată, în martie, ca în fiecare an am avut şi manifestări de iarnă. Nu e neobişnuit. Anul trecut am avut viscol în 22 martie. În 2017, am avut viscol în zona Moldovei în 19-21 aprilie. Se poate întâmpla orice, chiar şi în martie şi aprilie. Pe măsură ce înaintăm în primăvară, astfel de manifestări sunt tot mai rare şi durează tot mai puţin, dar ele pot exista”
Meda Andrei, meteorolog
„În intervalul menționat vântul va avea intensificări temporare la munte, în sudul Moldovei și al Banatului, în Dobrogea, Muntenia și în cea mai mare parte a Olteniei, cu viteze la rafală de 50…70 km/h. Valorile termice vor fi în scădere accentuată, iar vremea va deveni mai rece decât în mod obişnuit la această dată. În noaptea de duminică spre luni (15/16 martie) se vor înregistra temperaturi predominant negative şi se va produce brumă, iar în estul Transilvaniei minimele vor coborî sub limita gerului”
Administrația Națională de Meteorologie