Războiul din Ucraina a creat dezechilibre în toată lumea, iar în acest moment, criza energetică este una dintre problemele cu care multe țări se confruntă deja. Din păcate, nici prognoza meteo nu pare să fie favorabilă, astfel că, meteorologii anunță că va fi o iarnă grea. Temperaturile negative preconizate vor face astfel și mai grea trecerea prin problemele generate de război.
Florinela Georgescu, director executiv la Administratia. Nationala de Meteorologie, a vorbit despre ce ne-ar putea aștepta la iarnă din punct de vedere al prognozei meteo. Veștile nu sunt încurajatoare, iar românii trebuie să știe cu ce s-ar putea confrunta.
În ciuda faptului că toate centrele mari de meteorologie din lume au început deja să emită prognoze pentru iarnă, Florinela Georgescu susține că prognozele mai realiste ar trebui luate mai mult în considerare începând cu luna noiembrie.
„Pe de altă parte, cam toate centrele mari ale lumii, în această perioadă, încep să iasă cu estimările peste iarnă. Este bine să urmărim estimările de peste o lună, deci cele care vor veni în luna noiembrie.
E prima prognoză pentru iarnă, dar nu trebuie să înțelegem că asta e, nu se mai întâmplă nimic, dimpotrivă. În cursul lunii noiembrie, trebuie să ne uităm la toate estimările care vor veni și să luăm în considerare, mai ales în contextul actual, și probabilitatea, chiar dacă mică, de apariție a unor fenomene extreme”, a transmis șefa ANM.
În această perioadă, temperaturile par să se încadreze în limitele normale, iar acest grafic ar părea să se mențină și în următoarea lună. Cu toate acestea există indicii privind scăderea bruscă a vremii pet imp de noapte.
„Suntem într-o perioada în care temperaturile se încadrează în normal, dar trebuie să fim atenţi la temperaturile nopţilor, mai ales în zonele depresionare. În următoarele patru săptămâni, datele arată că temperaturile se vor încadra în limite apropiate de normal, chiar uşor peste normă în multe regiuni”, a a adăugat Florinela Georgescu la Romania TV.
Șefa ANM a dezvăluit ce surprize neplăcute putem întâmpina la iarnă, atunci când termometrele ar putea arăta până la -20 de grade. Acest tip de previziuni nu sunt tocmai cele dorite de români, având în vedere criza energetică fără precend pe care o traversăm, cât și explozia prețurilor la energie și gaze.
Cu toate acestea, nu sunt excluse nici perioadele în care termometrele vor indica chiar mai multe grade decât cele normale pentru perioada iernii,
„Cu privire la iarna 2022-2023 este foarte devreme să vorbim despre ce ne așteaptă, putem face anumite detalii, să ne aducem aminte ce înseamnă o iarnă, ger, temperaturi în care nopțile pot coborî spre -20 de grade, poate mai jos, dar nu sunt excluse și episoade cu vreme caldă, valori de peste 15 grade.
Momentan, cele mai timpurii semnale despre regimul temperaturilor arată că vom putea avea o iarnă apropiată normelor, dar niciodată nu trebuie să excludem apariția fenomenelor severe pe un interval scurt de timp”, a mai adăugat Florinela Georgescu.