Kaufland, fratele mai mic al gigantului Lidl, își continuă traseul de lider pe piețele europene și cele locale. Ca dovadă a acestui aspect, stau și ofertele săptămânale și de weekend pe care retailerul le are pentru clienții săi.
Trendul la care asistăm acum, inclusiv cel ales de retailerul Kaufland România, este regăsit în mai toată Europa, pe toate palierele, și la mai toți marii jucători.
Faptul că, recent, România a introdus obligativitatea reciclării, a creat o nouă pârghie pentru cei care vor să investească în produsele durabile, precum și în zona de reciclare. Așa se face că, inclusiv Kaufland România se concentrează pe genul acesta de investiții.
„Căutăm o extindere a gamei de produse durabile, colectarea și reciclarea ambalajelor, reducerea deșeurilor alimentare, consolidarea comunicării interne și externe privind durabilitatea și promovarea construcțiilor durabile și a gestionării energiei”, a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare și Afaceri Corporative, Kaufland România, într-un interviu pentru Green Forum.
Pe de altă parte, pe plan local Kaufland România a reușit să-și mențină poziția de lider în zona prețurilor mici, având lunar, săptămânal și zilnic, campanii de discount-uri, atât fizice, cât și prin intermediul aplicației sale, „Kaufland Card”.
Mai nou, au lansat o altă campanie de promovare a produselor cu prețuri mici, iar clienții fideli vor fi răsplătiți cu premii consistente, în urma unor trageri la sorți. (vezi clipul de promovare aici).
Partea interesantă a celor care au aplicația, este că retailer-ul pune la bătaie premii consistente, cele mai importante fiind cele 5 mașini BMW Seria 3.
În cadrul campaniei aminte, aproape în fiecare zi sunt prezentate oferte cu discount-uri majore, în cazul de față vorbim despre produsul sub 5 lei disponibil la ofertă în Kaufland România, și regăsit în „Kaufland Card”. Este vorba de o marjă de reduceri de până la 31% la mai multe produse, iar produsul despre care vorbim astăzi vine la un preț de până la 5 lei.
Concret, prin intermediul „Kaufland Card”, clienții vor putea cumpăra banane la 4,49 lei kilogramul, iar oferta este valabilă între 18 și 22 septembrie a.c., în toate magazinele retailer-ului din România.
Alte produse ce vor putea fi cumpărate la prețuri mici, sunt și cele din gama de cafea, cu doar 21,99 lei pentru 500 de grame de cafea măcinată, marca Movenpick, sau prosoapele de hârtie, marca Pariss, la doar 8,49 lei.