Vine iarna și milioane de oameni sunt îngrijorați de creșterea facturilor la energie. Dar anumiți retaileri au scos pe piață produse care vor contribui la reducerea costurilor. A fost pus la vânzare produsul genial care te ajută să te încălzești noaptea, fără să mai pornești centrala. Dacă te-am făcut curios, citește în continuare.
Marea Britanie, ca de altfel toată Europa, suferă de pe urma crizei de energie. Conform unor date, facturile la energie au crescut de la 1.971 de lire sterline la 2.500 de lire sterline pe an în cadrul garanției guvernamentale a prețurilor.
Guvernul susține că această garanție va economisi în medie 1.000 de lire sterline pentru o gospodărie. Dar, spun specialiștii, aceasta reprezintă totuși o creștere considerabilă de plătit.
Dar cei care plătesc facturile se pot califica pentru gratuități pentru economisirea energiei, iar aceste gratuități ar putea reduce facturile cu până la sute de lire sterline. Guvernul de la Londra anunță că britanicii pot opta de la pături electrice până la panouri solare, pentru a face economie, conform unui plan stabilit recent.
Se pare că păturile electrice, care sunt oferite acum gratuit englezilor, poate fi produsul care să te încălzească noaptea. Acesta, dacă stăm să ne gândim, ar putea fi o variantă și pentru români pentru iarna care vine.
Dacă ar fi să ne uităm la prețuri, am constata că pe piața românească prețurile variază, de la 40 de lei pentru o pătură electrică simplă, și până la aproximativ 1.800 de lei pentru păturile electrice cu telecomandă.
Produsul se poate găsi la majoritatea agenților comerciali, inclusiv în magazinele online. O altă variantă ar fi saltelele electrice, care sunt la fel de bune, conform specialiștilor.
Ca fapt divers, este bine de știut că o pătură electrică poate consuma 200 de wați, în funcție de setare. Astfel, dacă o lăsați aprinsă timp de 10 ore, aceasta consumă 2 KWh.
Acest lucru ar costa aproximativ 1,36 de lei pentru cele 10 ore, dacă luăm în calcul prețul reglementat de 0,68 de lei. Pe lună, tot luând în calcul același preț, ar însemna aproximativ 40 de lei. Prețul este pentru cei 60KWh consumați de o astfel de pătură, timp de 30 de zile.
De cealaltă parte, păturile electrice moderne se bazează pe fire subțiri de carbon care sunt eficiente din punct de vedere energetic. Consumul de energie depinde de puterea acesteia, de obicei între 15 și 115 wați.
Dacă e mult sau dacă e puțin, rămâne la latitudinea fiecăruia. În actuala situație, un astfel de produs ne poate ajuta în perioada de iarnă, când temperaturile vor fi scăzute, iar agentul termic inexistent.