Cu ce problemă imensă se confruntă Termoenergetica? Mii de bucureșteni nu mai suportă frigul din casă și au început să găsească metode pentru a trece mai ușor peste zilele reci.
Mii de bucureșteni așteaptă să se debranșeze de la rețeaua de termoficare. Unii chiar și de jumătate de an doresc această schimbare. Termoenegetica spune în timpul acesta că nu mai face față cererilor. Peste 2.000 de dosare au fost depuse și au rămas încă nevizate.
Angajații nu mai fac față, iar bucureștenii suportă frigul. Gherghina Constanța locuiește în sectorul 2 al Capitalei și așteaptă să fie debranșată de la rețea de la începutul anului. Femeia și-a montat centrala deja în casă, dar pentru că nu a primit actele aceasta va trebui să plătească de două ori apa caldă și căldura.
„Aici este contractul de execuţie a instalaţiei termice, contract depus de pe 26 ianuarie. Prima dată am dat 2.000 de lei pentru debranşare. Am dat 100 şi ceva de milioane numai pentru a-mi pune centrală şi instalaţia.O grămadă de bani!
Chiar trebuie să aştept încă un an de zile, să se facă anul ca să mi se dea toate avizele! Am făcut instalaţia în iunie, am plătit…şi de atunci nimic, nimic, nimic. Până nu vine avizul eu sunt bună de plată la caldură la Radet. Şi colo, si colo. Şi ce consum eu pe centrala si ce dă Radetul”, povesteşte femeia, potrivit observatornews.
În situația ei cu siguranță mai sunt zeci și zeci de bucureșteni care nu mai suportă frigul din case și au luat în vizor diverse metode pentru a se încălzi.
Între 13 aprilie și 15 august sunt depuse cererile pentru debranșarea totală, iar cele pentru debranșarea parțială până pe data de 15 septembrie. Termenul standard de execuție este până la 1 octombrie, dar realitatea este una cu total alta.
„Colegul care se ocupă de lucrare este în concediu. Ideea este în felul următor: în ultimele zile proiectanţii au adus foarte multe dosare pe zi iar noi chiar nu avem cum să le facem”, a explicat angajatul.
„În alţi ani erau la nivelul la o mie şi ceva, acum au fost 2000 şi ceva. Ele vor fi rezolvate în perioada următoare”, a declarat Claudiu Creţu, director Termoenergetica.
În timp ce unii îngheață în apartamente și sunt nevoiți să plătească facturi mari din cauza metodelor găsite pentru încălzire care consumă mult, alții așteaptă cu nerăbdare debranșarea.