Prin ce chin a trecut românul torturat de polițiști. Umilințele îndurate sunt crunte

Prin ce chin a trecut românul torturat de polițiști. Umilințele îndurate sunt crunte
Prin ce chin a trecut românul torturat de polițiști. Umilințele îndurate sunt crunte

Mai mulți polițiști de la secția 16 din București au torturat două persoane, după ce ele le-au atras atenția că trebuie să poarte masca de protecție.

Prin ce chin a trecut românul torturat de polițiști

”Cel mai șocant eveniment a fost că polițistul în vârstă și-a făcut necesitățile fiziologice pe mine. A urinat pe mine și mi-a spus: ”uite ce poate să îți facă poliția română!”

M-au luat de la Eroii Revoluției, din fața gurii de metrou, m-au dus pe câmp pe undeva pe la Jilava, m-au dat jos din mașină cu cătușele la mâini, m-au târât pe jos, mi-au dat doi pumni în coaste, m-au pus jos, au început să dea cu bastoanele în mine. Cele mai multe lovituri au fost pe tălpi.

Cel în vârstă îmi spunea să îmi cer iertare pentru că le-am atras atenția pentru măști și mă băgasem pentru doi civili care erau agresați verbal de el.

Am fost înjurat prima dată, după care au sărit cinci polițiști pe mine”, a povestit una dintre victime conform Antena 3.

De menționat este că opt agenţi de la Secţia 16 Poliţie din București au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, dar şi tortură. Astfel, poliţiştii sunt acuzaţi că în luna august 2020 i-au bătut cu bestialitate pe cei doi bărbați.

Conform anchetatorilor, unul dintre ei a fost băgat cu forţa în maşină şi dus pe un câmp în apropiere de Jilava, acolo unde a fost încătuşat şi torturat, după care victima a fost abandonată pe câmp. Cercetările sunt însă continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de Direcţia Generală Anticorupţie.

Detalii de la Parchet

„În aceste împrejurări, în scopul pedepsirii persoanei vătămate G.M.I. pentru reproșurile adresate, 7 dintre inculpaţi având asupra lor armamentul din dotare au lipsit-o în mod ilegal de libertate, încătuşând-o şi transportând-o împotriva voinței sale pe un teren viran situat la periferia mun. București, sectorul 4, unde 5 dintre aceştia au exercitat pentru aproximativ 30 de minute violențe fizice asupra victimei, aplicându-i lovituri repetate cu corpuri contondente în zona superioară a corpului, a capului, a membrelor superioare și inferioare, dar și în zona degetelor mâinilor și a tălpilor.

Totodată, unul dintre inculpaţi a supus persoana vătămată unor tratamente degradante. În tot acest timp, ceilalţi doi agenţi de poliţie au asistat în mod pasiv la violenţele exercitate asupra persoanei vătămate. După exercitarea actelor de violenţă, victima a fost abandonată pe respectivul teren viran”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria București.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI