15 sept. 2021 | 08:06

Primul focar de covid la un spital din București, în valul 4. Anunțul trist al autorităților

News
Primul focar de covid la un spital din București, în valul 4. Anunțul trist al autorităților
Focar Covid-19 în Capitală. Despre ce spital este vorba

Anunț trist! Un focar de Covid-19 a fost depistat într-un spital din Capitală. Mai mulți angajați s-au testat de coronavirus, iar rezultatul a fost unul pozitiv, astfel că s-au impus reguli dure pentru ca situația să nu ia amploare.

Focar de Covid-19 în București. Despre ce spital este vorba

Mai exact, șase asistente medicale, două liftiere și o infirmieră au fost infectate cu virusul la spitalul Colentina. Angajatele erau vaccinate împotriva Covid-19, potrivit Antena 3. Conducerea a luat imediat măsuri după ce s-a aflat că focarul a fost depistat la unele dintre cele mai importante secții.

Este vorba despre secția de chirurgie generală numărul I, dar și de secția de chirurgie plastică, aflate la pavilionul F. În unitatea medicală au fost impuse reguli dure pentru a ține focarul sub control, iar aparținătorii nu vor mai putea să își viziteze bolnavii pentru a nu se pune în pericol.

De asemenea, masca de protecție a devenit obligatorie atât în interiorul spitalului, cât și în exterior, adică în curtea unității medicale. Începând cu data de marți, 14 septembrie, internările la secțiile de chirurgie plastică și chirurgie generală I au fost sistate internările timp de 5 zile.

Ce reguli au fost impuse în spital, de fapt

În timp ce focarul este analizat de către conducerea spitalului, controlul post chirurgical nu o să se mai desfășoare în secții, iar pacienții o să fie îndrumați la nivelul ambulatorului sau la nivelul camerei de gardă.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, ieri, 14 septembrie, un număr de 1.068.122 de pacienți declarați vindecați. De asemenea, în urma testelor efectuate la nivel național, 3.929 de cazuri noi de persoane infectate cu virusul au fost înregistrate. Acești oameni nu au mai avut un test pozitiv anterior.

Pe lângă noile cazuri raportate, după ce pacienții ce erau deja pozitivi au fost retestați, 383 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Un număr de 35.132 de persoane diagnosticate cu virusul au decedat până la ultima raportare făcută de către autorități.

Focar la o grădiniță din Capitală. Câți angajați au fost depistați cu Covid-19

Mai mult, un alt focar a fost depistat la o unitate de învățământ. Creșa Teiul Doamnei, aflată în Sector 2, a fost închisă după ce 4 angajați au primit rezultatul pozitiv în urma testului Covid-19. Regulile recomandate de Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București au fost impuse imediat.

Nu mai puțin de 80 de copii frecventau unitatea de învățământ ce și-a întrerupt activitatea. Totuși, niciun părinte nu a anunțat că vreun copil a luat virusul de la un membru al personalului până în acest moment.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
VIDEO Imagini filmate în avionul Azerbaijan Airlines, chiar înainte de prăbușire. 29 de oameni au supraviețuit
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Zodii care vor atrage toate privirile de Revelion. Vor fi în centrul atenției în noaptea dintre ani
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Statul vrea banii românilor. Cetățenii sunt obligați să plătească. Decizia se aplică în toată țara
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro