Sportul românesc nu este ocolit de coronavirus. La o echipă de top din țara noastră a fost confirmat primul caz.
Handbalul este primul sport din România în care a apărut temutul virus. O fostă participantă în cupele europene se confruntă cu această situație neplăcută, una dintre sportivele din lot fiind testată pozitiv. Pivotul echipei HC Dunărea Brăila, Tamires Morena Lima a primit teribila veste în timp ce se afla în țara sa natală, Brazilia, o țară destul de afectată de pandemie, cu peste 100.000 de persoane infectate. Sportiva a contractat însă infecția în țara sa, nicidecum pe teritoriul României, după cum precizează unele surse. Sportiva de 26 de ani se află acum la Rio de Janeiro și este într-o stare stabilă. Informația a fost confirmată de oficialii echipei din Brăila, care nu au dorit să dezvolte subiectul, limitându-se doar la simpla confirmare a știrii.
Tamires Morena Lima a plecat în Brazilia în luna martie, după ce s-a decis suspendarea competițiilor handbalistice pe teritoriul României. Deocamdată nu se știe când se va întoarce în România, mai ales în condițiile actuale. Chiar dacă s-ar relua handbalul în țara noastră. HC Dunărea Brăila ar avea de susținut un meci important în Cupa României, pus însă și acesta sub semnul întrebării, fiind vorba despre sfertul de finală din Cupa României, contra campioanei SCM Râmnicu Vâlcea. Meciul ar trebui să se joace pe 16 iunie, în condițiile în care handbalul din România s-ar putea relua abia pe 13 iunie.
Născută pe 16 mai 1994 la Rio de Janeiro, Tamires Morena Lima de Araujo a semnat în 2019 un contract pe doi ani cu HC Dunărea Brăila, după ce evoluase în Ungaria, la Kisvarda. Handbalista este componentă a naționalei Brazilie, cu care a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, competiție mutată între timp pentru 2021.
Deși Tamires a început iniţial cu atletismul, înălţimea de 1,82 m şi puterea ei au atras privirile unui antrenor de handbal. Ea a ales în cele din urmă handbalul şi şi-a dezvoltat repede abilităţile în această disciplină sportivă. A făcut parte din echipa naţională a Braziliei în 2013, cu care a câştigat Campionatul Sud-American, iar un an mai târziu a câştigat cu echipa naţională de junioare Campionatul Pan American. În 2015, brazilianca şi-a trecut în palmares încă o medalie de aur la Campionatul Pan American, de aceasta dată la senioare.
În 2014, Tamires Morena Lima de Araújo s-a transferat la una dintre cele mai valoroase formaţii din Europa, Győri ETO KC, cu care a jucat și în Liga Campionilor. În sezonul 2015-2016 a jucat tot la o formaţie din Ungaria, Mosonmagyaróvári. În campionatul 2016-2017, pivotul din Brazilia a evoluat la Cercle Dijon Bourgogne, în liga franceză, iar un an mai târziu a îmbrăcat tricoul echipei norvegiene Larvik, echipa cu care a participat în Liga Campionilor. Înainte de a ajunge la Brăila, brazilianca a trecut din nou prin campionatul Ungariei, unde a jucat pentru Kisvarda.