Irinel Columbeanu vine cu primele dezvăluiri despre Monica Gabor. Celebrul afacerist a scris despre fosta soție în cea de-a doua carte. Fanii fostului milionar așteaptă cu nerăbdare alte amănunte din viața sa personală.
Irinel Columbeanu și-a lansat prima carte în urmă cu mai puțin de două luni, iar în februarie fanii săi urmează să se bucure de al doilea volum. Prima s-a numit „Istoriile unui vehement – Ipocrația”, iar cea care urmează să vină în privirile tuturor se intitulează ”Apofenia”.
În volumul din urmă vom lua la cunoștință detalii neștiute din căsnicia sa cu Monica Gabor. Fostul milionar a devenit cunoscut în controversata lume mondenă și datorită domnișoarelor superbe pe care le-a avut la braț. Cu toate că a iubit multe femei frumoase, singura relație extrem de mediatizată a fost cea cu Monica Gabor.
Afaceristul s-a căsătorit cu celebrul model pe care el l-a făcut cunoscut, ulterior a venit pe lume rodul iubirii lor. La evenimentul din februarie când va fi lansată a doua carte a fost invitată personal și fosta doamnă de la Izvorani. Aceasta nu a exclus posibilitatea de a participa la lasare, dacă programul îi va permite, mai cu seamă că este în topul personajelor principale din volum.
Prima întâlnire dintre cei doi foști soți a fost în data zilei de 13 iulie 2005. Ea se oprise la București în drum spre mare, acolo unde trebuia să ajungă. Femeia se află alături de alte colege de la Transilvania Fashion și își dorea să facă o serie de fotografii pentru book-ul ei de manechină. Studioul profesionist se afla în același bloc din Piața Victoriei unde Irinel avea birourile.
„Chiar când Ili își strângea lucrurile ca să plece, Matei intră brusc în biroul lui cu Monica și cu o fată îmbrăcată în blugi și cu o bluză mulată, verde. Era înaltă, brunet-șatenă, cu mâini și picioare lungi, cu ochi mari, negri și buze cărnoase, roșii. Era nemachiată și parcă un pic jenată. Ili se ridică de la birou și se îndreptă spre ea cu mâna întinsă”, povestește Irinel Columbeanu într-un pasaj din carte. (Sursa: impact.ro)
Fostul milionar a mai adus amănunte despre discuția Monicăi cu fostul șofer al afaceristului, despre concertul Annei Lesko din Constanța și despre prima ceartă cu mama fetiței sale. De asemenea, din volum nu lipsește și momentul în care el a cerut-o de soție pe Moni la Casa Vernescu.