21 aug. 2020 | 10:36

Primele cazuri de Covid, la Chindia Târgoviște. Ce măsuri au fost luate imediat, la club

Sport
Primele cazuri de Covid, la Chindia Târgoviște. Ce măsuri au fost luate imediat, la club

Testarea RT-PCR de dinaintea primului meci oficial al sezonului a dezvăluit cele două îmbolnăviri cu coronavirus în rândurile echipei târgoviștene. Clubul târgoviștean a luat măsurile care se impun în acestă situație și așteaptă deciziile Direcției de Sănătate Publică (DSP) Dâmbovița.

Două cazuri de Covid la Chindia Târgoviște

Echipa de fotbal Chindia Târgoviște a anunțat primele două cazuri de Covid-19, chiar înainte de începerea campionatului. Este vorba despre portarul Marian Aioani și de fundașul Laurențiu Corbu, conform GSP.ro. Chindia Târgoviște ar fi trebuie să joace primul meci din actualul sezon împotriva celor de la Poli Iași, dumincă, însă momentan se așteaptă deciziile DSP Dâmbovița.

Reamintim că primul caz de Covid din fotbalul românesc este legat tot de Chindia Târgoviște, doar că atunci era vorba despre cazurile confirmate la Dinamo București, care avea de jucat împotriva târgoviștenior. La acea vreme fusese confirmat un angajat al Clubului Dinamo. Ulterior, Dinamo nu a mai putut juca mai multe meciuri și a rămas în Liga I după decizia Federației Române de Fotbal (FRF) de a păstra în prima ligă fotbalistică 16 echipe. La acea vreme și Chindia Târgoviște, care era la limita să retrogradeze, a avut șansa de a juca barajul de promovare/menținere cu FC Mioveni pe care l-a câștigat cu un scor general de 3-1.

Fotbalul românesc, amenințat de pandemie

Referitor la acest subiect și ministrul Sportului, Ionuț Stroe, a expus un punct de vedere, spunând că problemele din fotbalul românesc nu mai țin de anumite accidente sau nu mai pot fi puse pe seama hazardului.

Spre finalul sezonului trecut ministrul spunea că echipele ar trebui să intre în izolare totală pentru a evita astfel de situații, pentru că infectările nu au avut loc pe stadion, ci în viața privată a jucătorilor. Rămâne de văzut acum, odată cu începerea noului campionat, ce decizii se vor lua la nivelul Ligii Profesioniste de Fotbal și la nivelul Federației Române de Fotbal.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Momentul în care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod. Care e semnificația acestei acțiuni militare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Oana Radu, obicei nociv. Ce obișnuia să facă atunci când ajungea la prieteni.
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Șoferii din România nu pot face ITP. Anunț oficial de la RAR
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
AMENDĂ de 2.900 de LEI pentru ȘOFERI! E obigatoriu!
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro