Prima piaţă mobilă din nordul Moldovei. De acum, oamenii vor putea cumpăra bunătăți tradiționale dintr-o rulotă. Cum arată aceasta

Oamenii vor putea cumpăra bunătăți tradiționale dintr-o rulotă

O asociație de ciobani din județul Botoșani au reușit să înființeze prima piață mobilă din nordul Moldovei. Pentru început, au cumpărat rulote speciale pentru vânzarea produselor proaspete. Aceștia vor merge prin toate cartierele orașelor mari pentru a vinde lapte, carne și ouă ca la țară.

Produse proaspete din caravană

Asociația ce a venit cu această idee este asociația crescătorilor de ovine Moldoovis. Această asociație reunește cei mai buni crescători de oi din județul Botoșani. Împreună au reușit să realizeze o piață mobilă pentru a își vinde produsele tradiționale, chiar și în pandemie. Asociația a cumpărat caravane speciale pentru comercializarea produselor.

Acestea sunt dotate cu tot ce este necesar pentru a păstra carnea, laptele și ouăle proaspete. Se va organiza o caravană ce va ajunge în cartierele din Botoșani, dar și din Săveni și Dorohoi. De asemenea, rulotele cu produse vor fi prezente și la toate târgurile mari și importante din județ.

„În momentul de faţă, cred că este cel mai avantajos atât pentru producătorul local, cât şi pentru client. Ce vreţi mai mult de-atât? Coboară din apartament, face 20 de metri, cumpără şi pleacă acasă. Pentru perioada asta de pandemie este excelent. Câştigă toată lumea”, spune Ionică Nechifor, preşedinte Moldoovis.

Idee ingenioasă de vânzare a produselor

Ideea lui Ionică Nechifor de a face o piață mobilă pentru a-și vinde produsele i-ai venit acum câțiva ani. Acesta este și directorul Sănătății de Cercetare a Ovinelor și Caprinelor de la Popouți. El spune ideea este una veche, însă nu a avut posibilitatea financiară de a o începe până acum.

„Treaba asta am planificat-o de mult timp, dar nu am avut posibilitatea financiară de a o concretiza. Trebuiau rulote speciale, cu instalaţii de răcire, de păstrare a produselor samd”, spune Ionică Nechifor.

Precizează că și-a conturat această idee după ce a fost la un târg al producătorilor în Olanda. Ei se deplasau cât mai mult pentru a își face cunoscute produsele tradiționale și a le aduce cât mai aproape de clienți. Din cotizația fermierilor s-au strâns 28.000 de euro. Suma a fost suficientă pentru a cumpăra patru rulote cu toate dotările necesare.

Piața volantă se va deschise la sfârșitul acestei săptămâni. Prima locație nu este sigură încă, însă se va stabili după o discuție cu autoritățile locale din municipiul Botoșani. După Paște, caravana se va deplasa în mai multe locuri din Botoșani, Săveni și Dorohoi, dar și la târguri. Comercianții sunt obligați să-și plătească curentul electric și alte consumabile. Țelul acestei asociații, deocamdată, este să ajungă la 40 astfel de rulote.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI