Carmen Harra a vorbit despre ce ne așteaptă în viitorul apropiat și a dat detalii despre cât de mult va fi afectată România din cauza conflictului dintre Rusia și Ucraina. Ce a anunțat?
Carmen Harra a menționat că ne așteaptă un război mondial și că omenirea se află într-o fază transformare care, spune ea, va dura până în anul 2023. Totodată, aceasta mai spune că acest „haos” este necesar pentru a intra într-o altă etapă de evoluție.
„Omenirea, la ora actuală trece printr-un purgatoriu, o fază nu de involuție, ci de transformare care poată să țină până în anul 2033. Și abia de atunci intrăm într-o altă etapă de evoluție. Dar, haosul acesta prin care noi trecem este necesar pentru progrresul nostru spiritual. În final, pandemia ne învață lucruri esențiale ca să putem să evoluăm. Ne-am interiorizat, ne-am găsit pe noi, ne-am căutat alte resurse, am văzut cât suntem de puternici, că putem să trecem peste așa ceva. (…)
Războiul este tot o reflexie a stării de spirit și tot o lecție karmică, apropo de legile universale și de ce învățăm de la strămoșii noștri. Dacă stăm și ne uităm mai bine când a început Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial și acest război, toate încep sub incidența acelei cifre 5, care înseamnă război, dimensiunea a 5-a, înseamnă moarte. Cum ne explicăm o coincidență atât de mare? Ni se arată ceva de la o forță divină să ne păzim, pentru că experimentăm aceleași lucruri karmice pe care le-am mai experimentat”, a precizat Carmen Harra.
Carmen Harra mai spune că țara noastră nu va intra în acest război și că nu va fi afectată. Cu toate acestea, „suntem la un pas de Cernobîl, deci pericolul ca oamenii să sufere este uriaș”, a adăugat aceasta.
„Dacă noi am fi rezolvat Al Doilea Război Mondial karmic, acest război nu s-ar fi întâmplat. De ce se întâmplă în Europa și nu în America? De ce nu se întâmplă în America de Sud? De ce nu se întâmplă în Australia? De ce se întâmplă cu aceiași pioni care au participat și în Primul și în al Doilea Război Mondial? Pentru că cei care au generat ceva au generat și Al Doilea Război și generează și posibilitatea și celui de-al treilea război mondial”, a explicat Carmen Harra.