Presa daneză, val de ironii la adresa FCSB, după dezastrul din meciul cu Silkeborg. „Opriți-vă! Românii au fost trimiși acasă cu un dureros 5-0”

FCSB a fost „călcată” în picioare de presa daneză, după ce pe teren Silkeborg i-a aplicat o corecție zdravănă și a câștigat partida cu 5-0. Nicolae Dică a recunoscut la finalul partidei că a greșit când a lăsat acasă titularii.

FCSB, pusă la colț de presă daneză după rușinea din duelul cu Silkeborg

FCSB s-a făcut de râs în Danemarca. A pierdut cu 5-0 meciul din runda cu numărul trei din Europa Conference League, după ce Nicolae Dică s-a prezentat, la partida cu Silkeborg, cu rezervele. Mai mulți titulari au rămas acasă, ca să fie protejați pentru meciul de campionat cu Petrolul, pentru că Gigi Becali se teme că echipa ar putea să nu ajungă în play-off.

Presa daneză a dat de pământ cu FCSB și a aplaudat spectacolul oferit de Silkeborg.

„Silkeborg a oferit o demonstraţie de forţă. Ce show, Silkeborg! Românii de la FCSB au fost trimişi acasă cu un dureros 5-0. Jucătorii lui Silkeborg au arătat un fotbal de vis în meciul de Conference League.

Meciul a fost efectiv decis la pauză, când gazdele conduceau cu 3-0. Este prima victorie europeană pentru Silkeborg”, au scris și jurnaliștii Sport.tv2.dk.

„Silkeborg nu a avut probleme să învingă FCSB, care a fost trimisă acasă în România cu cinci goluri în bagaje. Trupa lui Kent Nielsen a urcat pe locul 3 în grupa din Conference League”, au spus și cei de la Bold.dk.

Ziariștii nu au uitat să precizeze că Nicolae Dică nu a folosit mai mulți jucători importanți.

„Opriți-vă, ce demonstrație de forță! Silkeborg a fost net superioară în meciul cu FCSB, care a fost fără câțiva jucători de bază. Asta s-a putut vedea pe teren, unde Silkeborg a făcut ce a vrut cu formația din România, fapt care a făcut ca partida să fie decisă rapid.

Totodată, trebuie să fim onești. Echipa din România, decimată, a fost foarte slabă. Silkeborg poate sărbători prima victorie europeană a sezonului, care a fost necesară pentru a menține visul calificării în primăvară”, au scris jurnaliștii de la tipsbladet.dk.

 

Nicolae Dică a recunoscut că strategia FCSB a fost greșită

Fanii români care au fost la stadion au strigat „Rușine, rușine”, la finalul partidei. Nicolae Dică le-a cerut scuze și a recunsocut că ideea de a aborda duelul european că rezervele nu a fost strategia potrivită.

„Fanii au perfectă dreptate, îmi cer scuze față de ei, că am făcut o partidă slabă. M-am bucurat că au rămas alături de echipă, sper și cred că vor rămâne în continuare, pentru că jucătorii au nevoie de ei.

N-am arătat bine în această seară. Este clar că atunci când echipa joacă slab, antrenorul este cel care greșește. Trebuie să înțelegem, chiar dacă au jucat jucători foarte tineri, mă așteptam la mai mult de la ei”, a mărturisit Nicolae Dică după meciul din Danemarca.

Clasamentul Grupei B:
1. West Ham – 9 puncte

2. Anderlecht – 4 puncte

3. Silkeborg – 3 puncte

4. FCSB – 1 punct

Echipele de start:
Silkeborg: Larsen – Sonne, Salquist, Felix, Engel – Thordarson, Brink, Klynge – Jorgensen, Helenius, Kusk

Rezerve: Hedvall, Andersen, Ostrom, Tengstedt, Kaalund, Dahl, Gojani, Adamsen, Oggesen, Klitten, Calisir, Busch

FCSB: Târnovanu – Boboc, Dawa, Haruț, Pantea – Dulca, Oaidă – Miculescu, Dumiter, Octavian Popescu – Rusu

Rezerve: Vlad – Crețu, Stoica, Bouhenna, Musi, Șerban, Radaslavescu

 

Urmăriți Playtech.ro și pe