Adrian Enache își va lansa în această seară un nou clip, în care va juca, în premieră, însuși fiul său și al Iulianei Marciuc. David se va afa în rolul tatălui său, pe care, spune artistul, îl interpretează foarte bine. Acesta a adăugat că viața sa este ca un vis, întrucât tot ce-și dorea în copilărie i s-a împlnit.
Adrian Enache se declară un norocos, având în vedere că în pandemie i-a mers cât se poate de bine, spre deosebire de mulți dintre colegii săi de breaslă, nevoiți să șomeze din cauza lipsei concertelor.
„Pot spune că 2021 a fost unul dintre cei mai buni ani ai mei. Nici nu am timp să respir, merg de la o filmare a alta. Am și am avut și suficient de multe concerte, ca să nu mai vorbesc despre proiecte” a declarat artistul pentru playtech.ro.
În această seară, Adrian Enache va lansa un nou clip, „Viața din vis” în care va apărea, în premieră, chiar fiul său, David, în vârstă de 16 ani.
„E o introspecție despre viața mea, despre cum am plecat în viață și am mers de mână cu Dumnezeu, E primul clip în care apare fiul meu, David Mihnea, specializat pe actorie de vreo doi ani. El joacă rolul Adrian Enache tânăr când la început de carieră nu erau toate roz, și munceam că nu mă primea la concerte.
În clip am ajuns în America, am intrat într-un club, iar după ce a plecat toată lumea, David, adică eu, am luat chitara și am început să cânt. Unul dintre clienți se întoarce și-l găseșe cântând, iar viața lui se schimbă, pentru că acesta era chiar impresar. David e foarte talentat, și a jucat extrem de bine rolul meu. Îl văd undeva sus în meseria asta”, ne-a spus acesta.
Artistul și-a intitulat piesa „Viața din vis” tocmai pentru că, spune el, totul i s-a îndeplinit în timp.
„Tot ce am visat mi s-a împlinit. Voiam să fiu artist, să cânt în fața multor oameni, apoi să joc fotbal cu fotbaliști cunoscuți și să am copii care să-mi semene. Totul mi s-a împlinit. Pentru mine tot ce trăiesc este ca un vis”.
Cu doar câteva ore înainte de lansarea clipului, Adrian Enache a fost chemat la banca unde are cont, întrucât o persoană necunoscută a făcut o plată de pe cardul său.
„Acum sunt la modă ciorditorii de carduri. Am fost chemat că se fac plăți de pe card, mă duc să- blochez. Cineva a făcut plata cu datele mele. Asta e noua nebunie acum, dacă e sărăcie, criză”, ne-a mai spus acesta.
Altfel, artistul se declară un tată mândru, mărturisind că ambii săi copii, pe care-i are din două relații, sunt foarte talentați și au reușit să-și câștige primii bani încă de la vârsta de 16 ani.
„Sunt foarte fericit să regăsesc la cei doi copii ai mei ambele pasiuni: muzica şi filmul. David face şcoala de televiziune a lui Vlad Ionescu. În această vară a primit oferta de a juca într-un serial tv cu adolescenţi, care va putea fi vizionat începând cu anul viitor.
Joacă, de asemenea, și în proiectul cu Familia Adams cu Catherine Zeta Jones, ceea ce e o mare realizare pentru el. Se scoală la 4 dimineața, dar are pentru ce. Filmează, și e plătit ca lumea, la 16 ani. Și Diana la fel, tot cam la vârsta asta a câștigat primii bani, din concerte, el din filme”, a adăugat acesta.