Adrian Enache are cu ce se mândri. În afară de cariera impresionantă, artistul are și doi copii talentați, care au reușit să își câștige primii bani de la vârsta de 16 ani.
Adrian Enache mărturisește că este într-o perioadă în care îi merge bine și nu are motive să se plângă.
”Nu mă pot plânge, pe mine această perioadă nu m-a oprit din a fi un om activ. Mă revolt însă pentru tot ce se întâmplă, și o fac pentru că îmi pasă de oameni. În ceea ce mă privește, mi-am văzut de treabă. Am podcast-ul meu, Laivu lu’ Enache, care merge foarte bine, joc și la teatrul cu Mirela Vaida, cel mai tare show, Acces Direct la muzică.
Merge bine și cu fotbalul, ne antrenăm, am avut evenimente caritabile. Iar emisiunea de la National TV este pe cai mari… Mulți mă sună când lansează ceva, e ca la Măruță și la Teo. Îi pun valoare, se cântă live. Am lansat şi o melodie potrivită pentru aceste vremuri, o nouă versiune a celebrei piese a lui Florian Pittiş: “Sfârşitul nu-i aici”, alături de orchestra condusă de Dan Dimitriu.
Chiar dacă au fost acele pierderi financiare cauzate de anularea unor spectacole, nunţi, petreceri private, Dumnezeu care mă iubeşte a avut grijă să-mi dea pe altă parte. În plus, sunt sănătos tun, am trecut prin boală, nu am avut nimic”, a mărturisit Adrian Enache pentru Impact.ro.
Adrian Enache a vorbit despre copiii său, Diana și David, de care este tare mândru. David este pasionat de film și chiar joacă în proiectul Familia Addams, alături de Catherine Zeta Jones.
”Sunt foarte fericit să regăsesc la cei doi copii ai mei ambele pasiuni: muzica şi filmul. David face şcoala de televiziune a lui Vlad Ionescu. În această vară a primit oferta de a juca într-un serial tv cu adolescenţi, care va putea fi vizionat începând cu anul viitor.
Joacă, de asemenea, și în proiectul cu Familia Adams cu Catherine Zeta Jones, ceea ce e o mare realizare pentru el. Se scoală la 4 dimineața, dar are pentru ce. Filmează, și e plătit ca lumea, la 16 ani.. Și Diana la fel, tot cam la vârsta asta a câștigat primii bani, din concerte, el din filme.”, a mărturisit Adrian Enache, care a ținut să menționeze și performanțele artistice ale fiicei lui.
”Diana a făcut școala de canto cu Ozana Barabancea. Prima oară s-a lansat la Te cunosc de undeva. Acum o cer peste tot. În America am dat și nișe probe. O să plecăm peste Ocean, pe 14 ianuarie. Eu de vreo șase ani merg acolo. Ea a fost și anul trecut, am prins un contract în Las Vegas, cântăm la show-ul Dianei Ross și stăm vreo lună.
Ne întoarcem fx în preajma zilei de 1 martie, când începem spectacolele și-n țară. Sunt fericit că D-zeu a hărăzit-o cu o asemenea voce şi sper din toată inima ca elevul să-și depășească profesorul”, a mai spus celebrul artist.