Un cuplu de lesbiene evoluează în premieră la un campionat oficial. Alison Van Uytvanck și Greet Minnen s-au calificat în turul 2 la Wimbledon, în proba de dublu, după ce au învins în primul act al competiției perechea formată din Freya Christie şi Katie Swan, cu scorul de 7-5, 6-2.
Belgiencele Alison Van Uytvanck (25 de ani, locul 58 WTA) și Greet Minnen (21 de ani, locul 128 WTA) vor juca vineri, 5 iulie 2019, în turul 2 la Wimbledon, în proba de dublu, împotriva cuplului format din surorile Hao-Ching și Latisha Chan. Cele două sunt împreună de 3 ani, dar au jucat pentru prima dată împreună zilele trecute, în cadrul turneului din Londra. Sportivele au vorbit deschis despre relația lor și i-au îndemnat pe cei din tenis care se află în situația lor să nu își ascundă orientarea sexuală.
„Am vrea să vedem mai multe persoane care ies în faţă şi să spună că este în regulă ceea ce se întâmplă. Cred că oamenii ar avea mai multă încredere. Ar fi ceva benefic, bărbaţii ar aprecia asta. Mai multe persoane şi-ar recunoaşte orientarea sexuală în felul acesta. Cu siguranţă există tenismeni activi gay. Personal, consider că dacă aş fi fost bărbat, mi-ar fi fost mult mai greu să recunosc că sunt gay, asta din cauza stereotipurilor existente”, a declarat Alison Van Uytvanck.
Sportivele și-au recunoscut public orientarea sexuală la începutul anului 2018, când Alison a anuțat că se va muta împreună cu Greet.
„Ne simţim foarte fericite împreună şi asta este ceea ce vrem să arătăm lumii. Nimeni nu trebuie să se justifice în faţa lumii de ce este lesbiană sau homosexual, nu este ca şi cum ar fi o boală”, spunea Alison la acea vreme.
Belgianca a mărturisit că părinții au sprijinit-o după ce au aflat care este orientarea ei sexuală, iar acest lucru a făcut-o să se simtă mult mai bine.
„Acum o să mă adresez copiilor şi o să transmit un mesaj clar lumii: „fără agresiune”! Lumea trebuie să afle cu ce m-am confruntat în viaţă şi ce dificultăţi am întâpinat până să ajung să am noroc. Lumea trebuie să afle şi să înţeleagă durerea pe care a trebuit să o suport”, a adăugat Alison.