Prăjitura cu ciocolată care îi va uimi pe invitații tăi. Succesul este garantat

de: Năstase Mirabela
21 06. 2022

Prăjitura cu ciocolată care îi va uimi pe invitații tăi. Ai succesul garantat, dacă alegi să o prepari, mai ales că ciocolata este dulcele de nerefuzat al multora. Unde mai pui că nici celelalte ingrediente nu sunt scumpe sau dificil de procurat, având tot ce îți trebuie chiar în bucătărie. Iată cum prepari această prăjitură cu ciocolată și ce îți trebuie.

Prăjitura cu ciocolată care îi va uimi pe invitații tăi

Prăjitura cu ciocolată are blat și sirop, se coace la cuptor timp de 50 de minute. Pentru a prepara siropul, ai nevoie de ingrediente ca:

  • 160 grame zahăr
  • 200 ml apă
  • 50 grame unt sau margarină
  • 45 grame cacao pudră

Pentru blatul acestei prăjituri, ai nevoie de ingrediente ca:

  • 3 ouă
  • 200 ml lapte
  • 200 grame de făină
  • 240 grame de zahăr
  • 90 grame de pudră de cacao
  • 150 ml ulei pentru gătit
  • 100 grame chipsuri de ciocolată
  • 21 grame praf de copt

Cum se prepară prăjitura cu ciocolată

Mai întâi se toarnă zahărul, cacao, unt și 200 ml de apă în cratița pusă pe foc. Se amestecă aceste ingrediente cu un tel până ce se ajunge la punctul de fierbere.

Se începe prepararea blatului: separat, într-un castron, se pun cele 3 ouă care se bat cu câteva minute cu mixerul până ce se transformă într-o spumă. Se adaugă zahărul, în gramajul pentru blat, și se mixează în continuare cu mixerul. Se adaugă și cacao, gramajul pentru blat, făina, laptele și uleiul.

Se amestecă încontinuu cu mixerul, iar la final se adaugă și praful de copt. Se ia apoi o formă pentru copt, cu un diametru de circa 27 cm, se unge cu unt și se răstoarnă în ea amestecul de ciocolată pregătit în prealabil. Se toarnă apoi și siropul preparat inițial. Tava se introduce în cuptorul preîncălzit în prealabil, iar prăjitura se coace vreme de circa 50 de minute.

După ce prăjitura s-a copt, ea se scoate din formă, se răstoarnă cu susul în jos și se așază pe un vas de servire. Poți decora suprafața desertului cu chipsuri de ciocolată și o poți servi la masă. Prăjitura îi va încânta pe invitații tăi și cu siguranță vor mai cere o porție!

Pară în ciocolată

Un alt desert rapid, din care nu lipsește ciocolata și care se prepară în numai 30 de minute este și para în ciocolată. Ai nevoie de ingrediente ca:

  • 100 ml
  • vin alb
  • 400 g
  • ciocolată cu lapte
  • 100 g zahăr
  • 50 g unt
  • 6 pere

Pașii de preparare sunt simpli. Se spală perele, se curăță de coajă, se îndepărtează cotorul de semințe, lăsând fructele întregi. Separat, se topește untul, se trec perele prin untul topit, apoi se toarnă vinul. Se lasă la foc ca să se evapore. Se presară apoi zahărul, se lasă la caramelizat, iar perele se scot pe un platou pentru a se răcori. Se topește apoi ciocolata la bain-marie și se toarnă cât este fierbinte peste pere.