După imaginile intime postate pe un site interzis minorilor, Mihai Trăistariu șochează din nou. Deși a recunoscut că a fost doar o întâmplare poate nu atât de bine gândită, artistul a intrat iar în ”gura fanilor”, editându-și o poză într-un mod inedit.
Mihai Trăistariu a postat pe contul personal de Instagram o fotografie în care apare ”transformat” în femeie. Artistul s-a folosit de un program de editare pentru a-și pune machiaj și păr blond și lung. „Fiică-mea. Chiar seamănă cu mine”, a trecut acesta în descrierea imaginii. Vigilenți, internauții au observat că solistul s-a pozat în spatele oglinzii, acțiune care l-a dat de gol, reflexia sa arătând că în poză este de fapt el.
„Oglinda din spate!!”, „Mihai mai bine erai o fată, arăți foarte bine ”, „Te cunosc de undeva ??”, „Frumoasă fată ❣?❤???”, „Ce frumoasa este ?????????❤️❤️”, „Sa ți trăiască mihai”, au comentat fanii.
Chiar dacă nu am mai auzit de el o perioadă bună de timp, în urmă cu un an, Trăistariu a reușit să revină la TV. Și cum altfel decât cu noi peripeții și declarații? Pe lângă faptele sale din mediul online, cântărețul a intrat în afaceri, autostradă pe care a condus până acum foarte bine.
„În primăvara aceasta, un dezvoltator, un constructor de blocuri mi-a propus un schimb. Mi-a zis: „Nu vrei să îţi dau şapte apartamente, tot la malul mării, în Mamaia Nord şi tu să îmi dai terenul?’ Şi am stat pe gânduri vreo săptămână şi am zis da. Până la urmă e o afacere și uită că am făcut schimb şi la ora actuală am în total opt apartamente. Şapte la malul mării, unul în oraş pe care o să îl vând odată ce mă mut”, a declarat cântărețul.