În anul 1847, un muncitor dintr-un orășel montan din Germania nu a vrut să-i dezamăgească pe copiii care se adunau să privească pomul de Crăciun, ce risca să rămână nedecorat. I-a venit atunci o idee ingenioasă. Povestea primului glob pentru bradul de Crăciun. Cum s-a răspândit tradiția.
Istoria pomilor de Crăciun are multă rădăcini, fiind complexă. Pornește de la obiceiul de utilizare a plantelor veșnic verzi în Egiptul antic și Roma și evoluează până la tradițiile germane de a pune lumânări în copaci, obicei ce s-a extins și în America în anii 1800.
Cu mult înainte de apariția creștinismului, plantele și copacii care erau verzi pe parcursul întregului an aveau o semnificație specială pentru oameni în sezonul de iarnă. Dacă astăzi mulți își decorează casele cu pin, molid și crazi, popoarele antice atârnau crengi veșnic verzi deasupra ușilor și ferestrelor lor.
În multe culturi din perioada antică se credea că plantele ce rămân verzi pe parcursul întregului an, indiferent de sezon, țin departe vrăjitoare, fantome, spirite rele și boli periculoase.
Citește și: Cum a încercat Ceaușescu să-i facă pe români să uite de Crăciun
În emisfera nordică, cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului pică pe 21 sau 22 decembrie și se numește solstițiul de iarnă. În antichitate, mulți oameni credeau că Soarele este un zeu și că iarna reprezenta, de fapt, momentul în care Soarele s-a îmbolnăvit, astfel slăbindu-i puterile.
La vremea respectivă, se sărbătorea solstițiul de iarnă, acest eveniment oferind speranță că, în cele din urmă, zeul Soare va începe să se însănătoșească. Ramuri veșnic verzi le-au amintit oamenilor de toate plantele care vor crește din nou când zeul Soare va fi puternic și va străluci.
Vechii egipteni se închinau unui zeu numit Ra, care avea cap de șoim și purta soarele ca un disc aprins în coroana sa. La solstițiu, când Ra a început să-și revină după boală, egiptenii și-au umplut casele cu palmieri verzi și trestii de papirus, care simbolizau pentru ei triumful vieții asupra morții.
Primii romani marcau solstițiul cu o sărbătoare numită Saturnalia în onoarea lui Saturn, zeul agriculturii. Romanii știau că solstițiul însemna că, în curând, fermele și livezile vor fi verzi și roditoare. Pentru a marca momentul, își decorau casele și templele cu ramuri veșnic verzi.
În Europa de Nord, druidii, preoții vechilor celți, și-au decorat templele cu ramuri veșnic verzi, ca simbol al vieții veșnice. Vikingii din Scandinavia au onorat vâscul veșnic verde pentru rolul pe care l-a jucat în moartea lui Balder, un zeu al luminii.
Începutul tradiției reprezentate de pomul de Crăciun a fost atribuit Germaniei – până în secolul al XVI-lea, când creștinii au început să își decoreze locuințele cu brazi împodobiți. Unii au construit piramide de Crăciun din lemn și le-au împodobit cu plante veșnic verzi și lumânări.
Citește și: Cum să împodobești bradul de Crăciun ca să arate cât mai elegant. Ce trucuri să aplici
Unele surse susțin că Martin Luther, reformatorul protestant din secolul al XVI-lea, a fost cel care a pus prima dată lumânări aprinse într-un brad. Se spune că, într-o seară, pe când acesta mergea acasă, a fost uimit de stelele care sclipeau printre mai multe puncte de vegetație verde.
Pentru a reconstitui scena în locuința lui, cu scopul de a le o arăta celor dragi ai săi, Martin Luther ar fi așezat un brad în camera principală din casă, așezând pe ramurile sale lumânări aprinse.
Astăzi mulți evită să împodobească pomii verzi cu lumânări, din motive de siguranță. Înainte ca globurile să fie răspândite în întreaga lume, cu scopul de a decora brazii de Crăciun, oamenii apelau la alt fel de globuri – naturale, cum ar fi nucile și merele.
Primul glob pentru pomul de Crăciun a fost confecționat în anul 1847. Fiindcă în acea perioadă pământul a fost secetos, oamenii nu au mai dispus de nuci și mere ca în anii precedenți. Pentru a nu-i dezamăgi pe copiii care se bucurau de bradul împodobit, un suflător în sticlă a venit cu o idee ingenioasă.
Citește și: Trucul genial pentru ca acele să nu mai cadă din bradul de Crăciun. E foarte ușor și rapid de făcut
Legenda spune că numele său era Martin. Trăia într-un orășel montan din Germania, Lauscha. Pentru că nu mai avea nuci sau mere să pună în bradul de Crăciun, a venit cu ideea să confecționeze din sticlă roşie şi aurie globuleţe care să imită fructele cu care oamenii împodobeau pomii veșnic verzi.
Ideea suflătorului în sticlă le-a plăcut mult localnicilor, care au adoptat-o. Tradiția s-a răspândit mai departe și a fost îmbrățișată în mai multe țări din Europa. După ce bradul de Crăciun a fost adoptat și în America, unde în primă fază a fost văzut ca un simbol păgân, globurile au acaparat piața.