Vibratorul nu este doar un simplu accesoriu menit să condimenteze viaţa sexuală a cuplurilor. Obiectul falic a jucat un rol important în descoperiri importante ce ţin de sexualitatea feminină. Dincolo de diversele obiecte folosite în istorie cu acest rol, vibratorul a apărut ca „necesitate” medicală, prin secolul al XIX-lea cu mult înainte ca femeilor să le fie recunoscute vreun drept.
Mai mult chiar, până în secolul XX, se credea că femeia nu are dorinţe sexuale şi că era menită doar să dea naştere copiilor. Aşa că atunci când femeile aveau anumite „porniri“ considerate în epocă nefireşti, medicii erau cei care interveneau pentru a le trata de „isterie“, cum era considerată o boală misterioasă.
Această intervenție era una manuală. Sunt inclusiv reclame din epocă pentru doctorii mai „talentați” care ofereau astfel de tratamente. În contextul unei tot mai mari solicitări a apărut vibratorul.
Acesta a fost inventat în 1869, de doctorul american George Taylor. Apoi lucrurile au evoluat rapid, aşa că doctorul Joseph Granville patenta în 1880 un vibrator electromecanic. În 1902, Hamilton Beach reuşea să surprindă plăcut femeile cu vibratorul electric, produs aflat printre primele invenţii electrocasnice lansate pe piaţă, alături de maşina de cusut, ventilatorul şi prăjitorul de pâine.
Până la 1900 vibratoarele erau comercializate în cabinetele medicilor sau în centrele spa, dar în următorii ani au început să fie vândute şi în magazine.
Revoluţia sexuală a fost marcată în 1968 de apariţia vibratorului fără fir, aparat dotat cu baterii şi pregătit să funcţioneze fără să pună doamnele şi domnişoarele în încurcătură.
Vibratorul cu baterii a apărut pe piaţă în acelaşi timp cu aparatul de masaj „Original Magic Wand“, produs de firma japoneză Hitachi. Coincidenţă sau nu, forma alungită a făcut să fie utilizat mai degrabă ca jucărie sexuală. Popularitatea de care s-a bucurat „bagheta magică“ a culminat cu apariţia în filmul „Bachelor Party“ (1984), peliculă în care joacă actorul Tom Hanks.