Țara noastră este ocupata locului 5 în topul țărilor Uniunii Europene în care populația este în scădere, potrivit ultimelor date Eurostat.
Astfel, până în anul 2050, se preconizează o scădere a populației la nivel național cu 9%. De asemenea, în mediul rural, situația este chiar mai îngrijorătoare, așteptându-se o scădere a populației cu 25%.
România se regăsește deci printre statele din Uniunea Europeană ce vor suferi o scădere semnificativă a populației până în anul 2050. Primul loc în top este ocupat de Letonia, cu puțin peste 17%. Urmează apoi Grecia, cu un procent apropiat, Polonia cu 10,3%, iar pe locul 5 se situează România, cu o pierdere de aproximativ 9%.
Letonia -17,7 %
Grecia – 16,7 %
Polonia – 10,3 %
România – 8,6 %>
De menționat este că la polul opus, țările în care se estimează o creștere destul de mare a populației sunt Malta, cu 35%, Irlanda, cu puțin peste 29%, și Suedia, cu 25%.
Malta 35,4%
Irlanda 29,2 %
Suedia 25,1 %>
Tot în perioada 2019-2050 se estimează că populaţia rurală o să crească doar în numai patru state membre UE: Irlanda (24,5%), Suedia (10,9%), Danemarca (1,2%) şi Belgia (1%). În schimb, România se află printre cele 20 de state membre ce ar urma să înregistreze un declin al populaţiei rurale. Amploarea acestei scăderi o să fie cea mai gravă în Lituania (minus 43,5%), Letonia (minus 37,6%), Bulgaria (minus 26,8%) şi România (minus 25%).
Lituania – 43,5%
Letonia -37,6%
Bulgaria – 26,8%
România -25%
1 ianuarie 2021 = 19,124,290 persoane
1 Ianuarie 2020 = 19,237,691 persoane
În ce privește țara noastră, datele publicate anterior de Institutului Naţional de Statistică indică că populaţia după domiciliu era de 22,089 milioane de persoane, la data de 1 ianuarie 2021, în scădere cu 0,5% faţă de luna similară a anului 202. La 1 ianuarie 2021, populaţia după domiciliu din mediul urban a era de 12,442 milioane de persoane, în scădere uşoară faţă 1 ianuarie 2020 (0,6%).
”Declinul demografic este cea mai importantă provocare pentru viitorul României. Cifrele, chiar dacă diferă de la an la an, de câteva decenii indică foarte clar că avem o populație care se restrânge. Prognozele arată că în 2050 populația României poate să ajungă la 15-16 milioane de locuitori. Și țările din răsăritul Europei se confruntă cu o provocare similară. Declinul demografic nu e de bun augur pentru economie și pentru societate. Perspectiva e accea de a avea o economie mult mai mică, o populație îmbătrânită. Structura consumului și structura producției vor fi modificate. La bază stă fenomenul demografic al fertilității scăzute și nu cred că lucrul ăsta se poate schimba foarte repede”, a declarat analistul Aurelian Dochia, potrivit Mediafax.