17 oct. 2024 | 08:21

Polițiștii s-au sesizat imediat! Ce îi făcea un român din Italia propriei mame bolnave

Social
Polițiștii s-au sesizat imediat! Ce îi făcea un român din Italia propriei mame bolnave
Este la a doua abatere, riscă ani grei de închisoare

Nu de puține ori am auzit de cazuri de abuzu fizic și maltratare asupra peroanelor în vârstă. Este și cazul de față, în care polițiștii s-au sesizat imediat, după ce au aflat ce îi făcea un român din Italia propriei mame bolnave.

Abuzul fizic asupra persoanelor în vârstă este o problemă gravă

Indiferent de ce societate am vorbi, și mai ales una care se consideră a fi civilizată, aceste acțiuni îndreptate împotriva vârstnicilor sunt o mare problemă. De altfel, abuzurile de orice natură, sunt o mare problemă, indiferent despre ce categorie socială am vorbi, de la tineri și până la cei în vârstă.

Deși adesea neglijată, această situație afectează profund atât victimele, cât și societatea în ansamblu. Acest tip de abuz presupune orice formă de agresiune fizică, precum lovituri, împingeri, strângeri sau alte acte violente care pun în pericol sănătatea și siguranța vârstnicilor.

De cele mai multe ori, abuzul fizic este exercitat de membri ai familiei, îngrijitori sau alte persoane din proximitatea victimei. Consecințele fizice și emoționale asupra victimelor sunt devastatoare. Pe lângă rănile vizibile, persoanele în vârstă supuse abuzului dezvoltă sentimente de frică, neîncredere, rușine și izolare socială.

Aceste traume psihologice agravează starea de sănătate generală, înrăutățind afecțiunile preexistente și conducând deseori la depresie și anxietate. Vârstnicii care sunt abuzați au un risc crescut de a suferi de tulburări cognitive, de a deveni mai fragili din punct de vedere fizic și de a-și pierde autonomia.

Polițiștii s-au sesizat imediat într-un caz de violență fizică, în Italia

Conform publicației italiene riminitoday.it, carabinierii italieni s-au autosesizat, după ce s-a constatat un caz de violență și abuzuri fizice asupra unei persoane în vârstă.

Din datele furnizate de sursa citată, este vorba despre un român de 25 de ani arestat pentru a doua oară sub acuzația de maltratare a mamei sale. Tânărul a ajuns în spatele gratiilor, pentru a doua oară, în orașul italian Rimini.

„Românul este acuzat, de asemenea, de circumstanța agravantă a recidivei, deoarece a mai fost arestat în trecut și condamnat pentru maltratarea mamei sale. În ciuda acestui fapt, însă, comportamentul său nu s-a schimbat și a devenit și mai violent, hărțuind-o pe femeie, care era grav bolnavă de cancer.”, scrie publicația italiană.

Autoritățile au dezvăluit ce îi făcea un român din Italia propriei mame bolnave

Femeia, fusese diagnosticată cu o boală crâncenă, și starea de sănătate era deja una precară. Dar, așa cum precizează procurorii din Rimini, asta nu a fost un impediment pentru tânărul român de 25 de ani, continuând să o amenințe pe femeie și chiar să o lovească.

Scandalul produs în casă, și strigătele tânărului, conform cărora o amenința, spunând „O să te omor”,  nu a fost lipsit și violențele fizice. Carabinierii au mai precizat că acesta era dependent de droguri, iar în momentele în care nu avea aceste substanțe, se dezlănțuia în timpul sevrajului bătându-și mama.

„Intervenția unui psihiatru, care îl îndrumase pe tânărul de 25 de ani către un program de reabilitare la Sert, nu a avut niciun rezultat, tânărul neincepând niciodată ședințele de combatere a dependenței de droguri.”, scriu cei de la riminitoday.it.

După mai multe astfel de situații, conform carabinierilor, femeia a fost cea care a depus plângerea, în urma căreia autoritățile aveau să afle despre violențele și abuzurile fizice la care fusese supusă. Acum, tânărul va sta, din nou, în închisoare.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
O amuletă misterioasă, descoperită în Germania, ar putea rescrie istoria creștinismului
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Ștefan Hrușcă. Geanina a fost fotomodel și i-a dăruit artistului doi copii, un băiat și o fată
Unica.ro
Eticheta de Crăciun: Cum să fii oaspetele sau gazda perfectă
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Se schimbă buletinele. Cartea electronică de identitate care se introduce în toată România
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Mireasa Confesiuni, sezonul 6. Ce s-a întâmplat la Paris între Daiana și Cristi. De ce relația lor a ajuns în impas după logodnă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro