Ploieștiul, sursă de inspirație pentru SUA. Povestea a făcut valuri în presa americană a anilor 40
Acum peste mai bine de 60 de ani, la Ploiești a avut loc o bătălie istorică, unde cea mai mare armată din lume a fost bătută de Armata Română, eveniment considerat o tragedie în SUA. Un lucru e cert acum, americanii au cele mai bune avioane militare datorită Ploieștiului. Povestea a făcut valuri în presa americană a anilor 40.
Ploieștiul, sursă de inspirație pentru SUA
România a devenit punct de sprijin al Germaniei, înainte ca țara noastră să intre drept combatant în cel de-al Doilea Război Mondial pentru că nemții aveau nevoie de carburanți, iar românii erau printre cei mai mari producători de motorină și benzină din lume. Anglia a rupt legăturile diplomatice cu România, în ianuarie 1941, după ce trupele germane au fost cazate pe pământul nostru. Un an mai târziu, când armata română a trecut Nistrul, Anglia și Rusia ne-au declarat război. România, influențată de Hitler, s-a declarat în stare de război cu SUA.
Jigniți, americanii au început să ne bombardeze, iar primul raid a fost de bun augur, se pare. 10 bombardamente americane Liberton, ce au pornit din Egipt, au încercat să bombardeze rafinăriile din Ploiești, dar au nimerit una, Astra Română. Apărarea a fost minimă, iar toate avioanele s-au întors la baza neatinse, așa că americanii s-au relaxat și au hotărât să revină pe 1 august, în operațiunea devenită celebră în Anerica, Tidal Wave.
Eșecul de la Ploiești a făcut ca SUA să își perfecționeze aparatele de zbor
Indiciul pe care l-au scăpat a fost că armata română a mutat la Ploiești câteva sute de tunuri FLAK de apărare anti-aeriană, pe care le-au și camuflat în căpițe de fân. Americanii știau orașul, știau amplasamentele rafinăriilor, însă nu știau unde sunt amplasate bateriile de apărare anti-aeriană și nici cele de interceptare a transmisiilor radio, montate de nemți în toate teritoriile ocupate. Prin operațiunea numită Tidal Wave se voia distrugerea rafinăriilor din Ploiești, astfel, încetinirea coloanelor motorizate germane, care ștergeau tot din cale.
După cum era planul, au atacat, iar românii le-au distrus 53 de avioane și au ucis 440 de soldați americani. Eșecul de la Ploiești a făcut guvernul american să mărească producția de avioane de luptă până la șase mii de aeronave pe lună. Iar, pentru că distanța de la Benghazi, Libia, la Ploiești și înapoi era de mai bine de 3.000 de kilometri, s-a decis mărirea autonomiei bombardierelor americane, dar și a preciziei aparatelor de ochire. Din acel moment, aviația militară a rămas o prioritate pentru SUA. Concluzia: dacă acum americanii sunt ”În drepturi depline” când vine vorba despre aparatele militare de zbor, s-a întâmplat și datorită operațiunii ratate de la Ploiești.