Noi schimbări printre vedetele de la Antena 1. Încă un veteran al trustului Intact producției a renunțat la contractul pe care îl avea cu postul de televiziune și anunțat că se retrage de pe micul ecran. Află despre cine este vorba, din rândurile de mai jos. Fanii emisiunii pe care o prezenta sperau ca personajul să rămână mereu în sânul trustului, dar soarta a dictat altfel. Se va focusa pe noi proiecte interesante.
Cutremur în piața media din România! Sunt plecări în lanț de la Antena 1! După Mihai Bendeac și Anca Dinicu, un alt nume mare părăsește trustul Intact. Acesta a luat o decizie radicală și nu mai dorește să colaboreze cu postul de televiziune, deși a fost peste șapte ani în prime-tine.
Se pare că a sosit moment ca și Șerban Copoț să renunțe la emisiunea de umor de la Antena 1, după ce timp de 14 sezoane a făcut parte din echipa show-ului. Fostul component al trupei Animal X și-a anunțat deja încetarea contractului de muncă
„Da, mă despart de iUmor. După 14 sezoane, este momentul să mai luăm și o pauză. A fost challenging (n.r. provocator), au fost 7 ani în care am făcut parte dintr-o echipă frumoasă, în care a avut loc debutul meu ca prezentator, o zonă care m-a scos din confort.
Anul acesta, iUmor s-a suprapus cu taberele mele și nu am cum să renunț la proiectul meu de suflet!”, a spus Șerban Copoț, pentru Unica.ro.
Recent, fostul cântăreț a împlinit 42 de ani, ocazie cu care a făcut anunțul oficial pentru fanii săi din mediul online. Acesta a transmis că se va despărți de echipa iUmor și de emisiunea unde a fost prezentator sezoane bune.
Cunoscut sub porecla Hienă, Șerban Copoț, spune că va continua să ducă mai departe proiectul lui de suflet, Liga Exploratorilor, un modul educativ pentru copiii din întreaga lume.
„Vă mulțumesc pentru urări! 42 de ani! O petrecere reuşită este cea în care nu găseşti poze prea reuşite. Se pare că este o vârstă la care este binevenită o schimbare. O schimbare in bine, prin care îmi iau ‘La revedere!’ de la un colectiv cu care am lucrat 14 sezoane.
Cu bune, cu rele, am fost acolo o gaşcă care a scris un capitol în umorul românesc. Fiecare cu părticica lui. Acum, a venit momentul să le urez mult succes şi să îmi văd de proiectele mele. Vine tabăra din 23 iulie, iar din toamna pregătesc o surpriză mare de tot. Încă o dată vă mulțumesc pentru urări şi vă îmbrățişez. #42deani #multumesc”, a scris vedeta pe contul de Facebook.
Citește și: Bătaie violentă la iUmor?! Două vedete din România și-ar fi împărțit pumni la emisiunea de la Antena 1