Ce plan are Cristina Bâtlan de la „Imperiul Leilor” pentru acest an și în ce afacere vrea să investească bani. Emisiunea „Imperiul Leilor” își deschide porțile, astfel că oameni de afaceri precum Dan Șucu, dr. Wargha Enayati, Cristina Bâtlan, Sebastian Dobrincu și Dragoș Petrescu sint investitorii sezonului trei.
Cristina Bâtlan a dezvăluit că în anul care a trecut a avut multe de învățat, fiind nevoită să se adapteze la noile condiții, din cauza pandemiei. Ea a spus că așteaptă ca în acest nou sezon să întâlnească proiecte și antreprenori care vin cu propuneri speciale pentru ea.
„După participarea mea în primul sezon, mă aștept să întâlnesc proiecte și antreprenori care vin cu propuneri special desenate pentru mine. Mă interesează foarte mult zona de energie verde, de reciclare, zona sustenabilității în general.
Bineînțeles că nu pot să mă dezic de modă și de tot ceea ce înseamnă trenduri, comunicare socială. Dar aștept și domenii noi, care să fie pentru mine neașteptate, să fie o noutate și să mă pot manifesta în calitate de creativ.”, a spus femeia de afaceri, potrivit protv.ro.
Ea s-a arătat încântată că în emisiune are alături oameni de afaceri de succes, din domenii diferite.
„Eu cred că cinci lei în Imperiul Leilor nu este suficient. România este o țară capitalistă tânără, are nevoie de antreprenori de succes care să o ajute să devină capitalistă matur. Este un avantaj faptul că suntem cinci lei din domenii diferite, că ne completăm și că învățăm unii de la alții”, a mai spus aceasta.
În ce privește propria afacere, Cristina Bâtlan a dezvăluit că a fost nevoită să se adapteze, anul trecut, la noile condiții, având în vedere situația cauzată de pandemie.
„Cu siguranță 2021 e mai bun decât 2020. Dacă în 2020 am vorbit despre pandemie și efectele acesteia, anul acesta vorbim despre reinventare, despre ceea ce am învățat în pandemie și ceea ce am reușit să schimbăm. Pentru că după orice criză, companiile și antreprenorii adevărați se schimbă.
A fost un an bun și urmează ani mai buni. Atunci când ești în criză, calitatea ta de autoapărare funcționează atât de bine, încât te reinventezi la maximum.”, a mai spus Cristina Bâtlan, fondatoarea grupului Musette, cel mai important brand românesc de încălțăminte.