Plantele pe care trebuie neapărat să le crești în casă. Ce poți face cu ele

de: Năstase Mirabela
15 07. 2021

Ierburile aromatice pe care le folosești la mâncare pot aduce prospețime în casa ta. Ele sunt plante decorative care înfrumusețează orice spațiu al casei tale, dar mai ales bucătăria.

Plantele pe care trebuie neapărat să le crești în casă

Pătrunjelul

Foarte multe rețete necesită pătrunjel proaspăt. El dă un aer de prospețime, însă are și o mulțime de vitamine și minerale care te mențin în formă. Pătrunjelul este și foarte ușor de crescut. Semințele lui germinează în câteva săptămâni și trebuie lăsate o noapte în apă înainte de a fi plantate. Trebuie să pui ghiveciul la soare, însă deoarece este o plantă rezistentă la frig, o să crească bine și la temperaturi scăzute.

Menta

Cu siguranță, menta este o plantă care îți parfumează bucătăria. Ca să plantezi mentă, trebuie să pui semințele singure în ghiveci pentru că menta se întinde rapid și acaparează tot spațiul. Unele soiuri cresc destul înalte, așadar trebuie să îi găsești un loc bun unde să stea. Menta trebuie să stea la soare deoarece se dezvoltă mai bine.

Oregano

Și oregano dă gust mâncării, dar nici nu necesită multă îngrijire. Apa nu îi face prea bine, așadar poți să uiți să o uzi deoarece se va dezvolta fără probleme. Trebuie să pui semințele într-un ghiveci mare deoarece se va dezvolta mai bine. Ai grijă ca atunci când frunzele încep să dea, să rupi câte una în fiecare zi deoarece așa planta se va îndesi mai repede.

Busuioc

Busuiocul, această plantă plină de aromă, este puțin temperamentală. Ea crește foarte bine din semințe, însă trebuie să fii atent la temperatură deoarece dacă aceasta scade sub 10 grade C, o să se ofilească. De asemenea, fiecare fir de busuioc are nevoie de spațiul lui, așadar un ghiveci mai mare este mai potrivit. Trebuie să ai grijă să nu uzi frunzele atunci când îi pui apă deoarece nu îi face bine. De menționat este că trebuie să aștepți ca pământul să fie perfect uscat înainte de a uda planta.

Rozmarin

Rozmarinul este un arbust care dacă este îngrijit cum trebuie poate ajunge și la 1,5 m. Rozmarinul are nevoie de soare, iar din când în când are nevoie să fie tuns. De asemenea, solul trebuie să fie bine drenat și afânat, iar la baza ghiciului se pune nisip sau pietriș. Pentru plantare, trebuie să alegi un vas înalt, cu gură largă, din lut, nesmățuit. Dacă iubești plantele aromatice, le poți planta și tu în casă!