Cei mai mulți români adoră să aibă în jurul lor plante. Indiferent dacă stau la casă sau la apartament, mulți își pun măcar câteva plante în hol sau sufragerie pentru o dispoziție mai bună. Există una la care trebuie să fie cu toții atenți pentru că fură energie și te fac să te simți moleșit și fără vlagă. Din păcate, un număr mare de oameni o au mai ales în hol. Iată despre ce plantă este vorba! Specialiștii susțin că trebuie să o arunci imediat.
Foarte mulți români au această plantă la ei în sufragerie sau în hol, iar multe doamne adoră să o primească drept cadou la zilele de naștere. Aceasta arată spectaculos, dar este un vampir energetic. Mai exact, este vorba despre orhidee.
Ea este populară și de cele mai multe ori oferită în dar, dar cu toate astea specialiștii avertizează că nu este bine să o ai prea mult timp în locuință pentru că te stoarce de energie.
„Orhideea este o plantă foarte frumoasă, îndrăgită de toată lumea. Indiferent de culoarea florilor orhideea nu este donor de energie, dimpotrivă este vampir energetic. Sugestia mea este, pentru cei care iubesc aceste flori, să le scoată pe balcon pe timpul verii sau în curte”, a spus Anca Dimancea, doctor în agronomie și maestru feng shui, la Observator.
Expertul a menționat și câteva exemple de plante care au efecte benefice asupra noastră. Este bine ca românii să țină aproape arbustul banilor, begonii sau mușcate.
Toate acestea îți oferă o dispoziție bună, iar unele din ele te ajută să atragi banii sau răbdarea la tine în locuință. Ele pot să fie chiar talismanul tău norocos în cazul în care treci printr-o perioadă încărcată și cu prea puțin noroc.
,,Este arbustul banilor, deci plantă bogăției, planta prosperității, se mai numește Pachira Aquatica. Begoniile sunt niște flori extraordinare. Plantă această este un donor absolut de energie și ridica vibrația în casă. Este recomandată în casele în care oamenii au tendința să se certe mai mult sau nu au răbdare. Este plantă care se zice că îți da răbdare.
O altă plantă benefică este mușcata, din punct de vedere energetic și din punct de vedere feng shui. Dacă stăm 10-15 minute lângă o mușcată cu flori roșii sau albe ne va lua toată oboseala și nu ne va mai durea capul”.