Peste 30.000 de oameni dintr-un oraș au rămas fără apă din cauza unei avarii. Localnicii primesc apă potabilă cu cisterna

Peste 30.000 de oameni dintr-un oraș au rămas fără apă din cauza unei avarii. Localnicii primesc apă potabilă cu cisterna
Câmpulung Muscel, fără apă din cauza unei avarii

O avarie de proporții a avut loc în noaptea de luni spre marți, la conducta de alimentare cu apă a localității, iar locuitorii orașului Câmpulung Muscel din județul Argeș au rămas fără apă potabilă. Situația este gravă pentru spitale, care au apă pentru doar 24 de ore.

Localnicii primesc apă cu cisterna

Avaria vizează atât orașul Câmpulung Muscel, cât și alte cinci comune de împrejur. Din cauza avariei, elevii vor face orele online în cursul zilei de astăzi. Autoritățile spun că problema ar trebui să fie rezolvată tot astăzi. Începând cu ora 9, reprezentanții Inspectoratului de Urgență distribuie apă în mai multe puncte din oraș.

„În cursul nopţii, în jurul orei 01:00, a avut loc o avarie serioasă la conducta de aducţiune apă potabilă în zona Voineşti. Tot oraşul a rămas fără apă potabilă. Echipele de intervenţie sunt pe teren. În cel mai fericit caz, vom avea apă la robinet în cursul acestei nopţi. Dată fiind situaţia, primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, s-a asigurat că în tot oraşul se va distribui apă menajeră cu ajutorul pompierilor. De asemenea, asistenţii sociali vor distribui astăzi apă menajeră şi apă potabilă persoanelor vulnerabile şi persoanelor cu dizabilităţi. Este vorba de peste 300 de persoane”, transmite, marţi, Primăria Câmpulung printr-un comunicat de presă.

Trei cisterne ale pompierilor, două de 5.000 și una de 9.000 de litri sunt folosite, iar altele două ale unității militare CBRN, fiecare de 3.500 de litri, sunt folosite pentru furnizarea apei. În oraș va fi distribuită apa în opt puncte din toate cartierele.

Lumina cu porția pentru un oraș din cauza facturilor mari

Dan Oleoriu, primarul orașului Flămânzi, a decis întreruperea iluminatului public între orele 23:00 și 04:00, după ce a primit o factură uriașă la curent. Pe luna decembrie 2021, municipalitatea a primit o factură de 60.000 de lei, având în vedere că în luna ianuarie a anului trecut, factura la curent a fost de 14.000 de lei.

„În tot anul 2021 noi am plătit undeva în jur de 500.000 de lei pe facturi, iar pe proiectul de buget pe 2022 am prins pe buget undeva la 800.000 de lei pentru tot ce înseamnă consumul de energie pe localitatea noastră. Numai pe acea factură din decembrie avem însă 60.000 de lei, care este o parte a tot ce înseamnă iluminat public.

Asta ar însemna să suplimentăm cu mult bugetul nostru pe capitolul de funcţionare. Factura integrală pentru iluminat public înseamnă 80.000 de lei, iar cu tot ce înseamnă celelalte clădiri pe consum public ne ducem lunar undeva la 100.000 de lei”, a spus primarul oraşului Flămânzi.

Din cauza facturii mari, autoritățile locale iau în calcul reajustarea bugetului pentru anul în curs. În acest fel, energia electrică va putea fi asigurată pentru toate instituțiile din oraș. Și porțiunea de drum european care traversează orașul este fără lumină începând cu ora 23:00.