Examenul de Bacalaureat le-a dat câteva dureri de cap elevilor de clasa a 12-a. La subiectul al treilea de la proba pentru limba și literatura română, tinerii au avut de prezentat unul sau mai multe personaje din „Povestea lui Harap Alb” de Ion Creangă sau din romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a lui Camil Petrescu.
Așa cum era de așteptat, anul școlar nu putea trece fără o serie de perle de la BAC pe care elevii români le-au scris pe foaia de examen. Mario are 18 ani și vrea să devină mecanic auto.
Examenul maturității i-a adus câteva dificultăți și în prima sesiune, iar acum în cea de toamnă, băiatul a încercat să explice cât a putut de bine relația dintre Harap Alb și Spânul, însă rezultatul a stârnit râsul românilor.
„Harap Alb la început a fost prietenos cu Spânul, însă Spânul a fost într-un fel dușmănos cu el, care încerca să îi ia locul din împaratul… care voia sa îi ia… deci ca să vă explic. L-a prezentat pe Harap Alb drept sclavul lui Spânu și Spanu s-a prezentat drept fiul craiului”, a declarat tânărul elev.
Întrebat ce a învățat din povestea lui Harap Alb, Mario a declarat că nu crede că-l va ajuta în viitor:
„Niciuna. Nu cred că o să merg pe stradă și o să vină un cal să mi-l trimită pe Spân în cer, dar am învățat pentru BAC, că e frumos așa, în caz că mă întreabă copiii să le spun și eu ce am scris la BAC”.
Mario nu este singurul elev care a găsit examenul maturității dificil. Daniel și Cosmin au mărturisit că nu au excelat la subiectele propuse în a doua sesiune de BAC 2021 și speră să ia o notă de trecere.
Daniel, casier la supermarket: A picat Creangă și eu îl așteptam pe Eminescu. Reacția de doamne ajută, de îmi venea să plâng pe acolo. Dacă iau 6 să zic saru’ mâna lui Ăl de sus. Am avut timp, dar lenea e cucoană mare.
Cosmin nu a vrut să meargă la prima sesiune de BAC din vară: N-am învățat, dar m-am descurcat bine. Subiectul doi n-am știut să îl fac, am scris că mă depășește, iar la trei că nu mai am timp că ma super grăbesc, dar am făcut 1.