O nouă analiză, publicată recent în revista „Cell Reports Physical Science”, vorbește despre pericolul nebănuit din mașinile noi. Așa-i că și ție îți place mirosul de nou dintr-un autoturism abia achiziționat? Vei rămâne surprins să afli că îți poate pune organismul uman în pericol. Iată ce provoacă acest miros, de fapt!
Fiecărui șofer îi place să conducă relaxat, într-un autoturism nou. Multe dintre mașinile moderne sunt echipate cu funcții avansate de siguranță, cum ar fi sisteme de evitare a coliziunilor și avertismente de părăsire a benzii. Deși aceste caracteristici pot fi utile, nu înseamnă că participanții la trafic sunt scutiți de orice fel de pericol.
Pe măsură ce mașinile sunt dezvoltate pe bază de software, devin mai vulnerabile la hacking și atacuri cibernetice. Acesta spect poate să conducă la situații periculoase pentru șoferii aflați în mișcare, fiindcă pot să piardă controlul asupra vehiculului. Nu despre aceste detalii vom vorbi însă în articolul de astăzi.
Este important ca șoferii să fie conștienți de pericolele potențiale la care se expun și să ia măsuri pentru a le atenua. Există un aspect la care, cel mai probabil, nici nu te-ai gândit că este periculos pentru organismul tău. Așa-i că și ție îți place mirosul de nou din autoturismul abia achiziționat?
O analiză efectuată de cercetători și publicată recent în revista „Cell Reports Physical Science” pune în lumină un pericol mai puțin bănuit din autoturismele noi. Există unele substanțe care pot să lase urmări grave nu doar în cazul șoferilor, ci și în cazul pasagerilor sau a persoanelor de pe bancheta din spate.
Mirosul din mașinile noi este dat de compușii volatili care sunt eliberați de materialele folosite la confecționarea interiorului autoturismului, arată analiza publicată în revista „Cell Reports Physical Science”. Chiar dacă pentru mulți poate fi plăcut, concluziile cercetătorilor indică fapul că prezintă riscuri pentru sănătatea șoferilor, precum și a pasagerilor.
Unele dintre substanțele care contribuie la eliberarea mirosului specific mașinilor noi sunt: acetaldehida, benzenul, formaldehida, hexanalul și stirenul. Majoritatea dintre acestea sunt cunoscute ca fiind cancerigene. De obicei, sunt eliberate în habitaclu printr-un proces cunoscut sub denumirea de eliberare de gaze.
Formaldehida a fost identificată de cercetători la niveluri ce au depășit standardele de siguranță cu 35 de procente. Acetaldehida a fost găsită în concentrații cu 61 de procente peste aceste limite de siguranță. Benzenul, care poate fi găsit și în benzină și țigări, a atins, de asemenea, niveluri periculoase.
Nivelurile substanțelor chimice periculoase pentru șoferi, precum și pentru pasageri pot să varieze în funcție de starea în care este menținută mașina. Geamurile închise și expunerea mașinii la soare pentru o perioadă îndelungată pot să sporească pericolul pentru sănătate, au arătat cercetătorii.