Pensii mărite cu 15%! Joaca de-a mărirea pensiilor continuă la Palatul Victoria. Deși, în principiu, membrii coaliției s-au pus de comun acord asupra majorării, a rămas totuși o necunoscută. Care va fi procentul de majorare stabilit și dacă se va face gradual, sau la grămadă. Într-o conferință de astăzi, Nicolae Ciucă a anunțat ce se întâmplă cu salariul minim și dacă vor majora pensiile cu 15% sau nu. Totul depinde de deficitul bugetar de la finalul acestui an. Depinde de rata infllației deja mărită și de viitorul buget pentru 2023.
Conform datelor BNR, inflația a ajuns la 15,9% în septembrie, în creștere față de 15,3% în august. De cealaltă parte, deficitul bugetar este în creștere, deși mai sunt doar două luni până la finele lui 2022.
Discuțiile din sânul coaliției pe tema majorării pensiilor se pare că nu se mai termină. Recent, liderul PSD dădea de pământ cu pensiile speciale, declarând că este necesară o majorare preogresivă a acestora. În speță, politicianul se referea la majorarea pensiilor mici cu un procent ceva mai mare, diferențiat de pensiile mari existente în acest moment.
„Eu nu pot să susțin că toate pensiile din România trebuie mărite la fel. Cred că ne-am dezice cu toții de echitatea socială și de faptul că noi suntem un partid social-democrat.
Nu poate să-mi explice nimeni și nici dumneavoastră cred că nu puteți explica oamenilor când vă opresc pe stradă și spun că au o pensie de 1800 de lei și noi o să lămurim cu 250 de lei cum vor reuși acești oameni să treacă această iarnă.”, declara Marcel Ciolacu.
De cealaltă parte, liberalii lui Nicolae Ciucă încearcă să mențină în ograda lor decizia finală de majorare a pensiilor. Primul ministru vorbește astăzi de pensii mărite cu 15%.
Deși suntem într-o criză economică accentuată, politicienii se joacă de-a mărirea, dar deocamdată declarativ. Este doar la nivel declarativ, deoarece neavând încă calculele finale ale anului și nici totalul deficitului ubugetar, nu au nicio bază solidă pentru a putea opera majorările.
După primele opt luni din 2022, România înregistra un deficit bugetar de aproape 6,7 miliarde de euro. Deși în scădere de la aproape 8 miliarde de euro în 2021, deficitul bugetar reprezintă aproximativ 2,4% din produsul intern brut estimat pentru 2022.
Guvernul estima că deficitul va ajunge la 5,8% din PIB pentru întregul an, dar încă nu s-a terminat anul 2022. Cu toate astea, Nicolae Ciucă dă vestea de la Palatul Victoria. Pensiile mărite cu 15%, și salariul minim majorat:
Se lucrează în acest moment la nivelul structurilor de specialitate şi pe baza prognozele bugetare să asigurăm acea anvelopă de creştere 15% din buget pentru să asigurăm creşterea pensiilor. Este în analiză şi ne dorim ca din acest pachet să asigurăm o creştere pentru cei cu pensiile cele mai mici.
Mâine (miercuri – n.r.) vom avea o întâlnire tripartită la Guvern și împreună vom stabili tot ceea ce este legat de salariul minim (…). În momentul în care am discutat despre mărirea salariului minim la 3.000 de lei, cu siguranță că vom păstra și facilitățile.”, a declarat şeful Guvernului.
Rămâne să vedem dacă pensionarii vor avea pensii mărite cu 15% și dacă salariul minim va crește sau nu. În orice caz, România se află pe muchie de cuțit, fiind amenințată de o recesiune economică neprevăzută de analiști.