28 apr. 2021 | 12:10

Pensii 2021. Categoria de români care se poate pensiona mai devreme. Singura condiție cerută

Utile
Pensii 2021. Categoria de români care se poate pensiona mai devreme. Singura condiție cerută
”Sistemul public de pensii le recunoaşte efectul nociv al acestor condiţii”

Pensii 2021. Există în acest moment pe masa Senatului României un nou proiect de lege care vrea dorește legii pensiilor. Proiectul, inițiat de PSD, vrea să schimbe modalitatea de pensionare a celor care lucrează în condiții speciale. Iniţiatorii propun modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Pensii 2021. Un nou cadru legal pentru viitorii pensionari

Munca desfăşurată în condiţii grele a constituit mereu un subiect aparte, care a generat prevederi legislative. Aceste prevederi încercau să compenseze efectul vătămător ai acestor condiţi grele de muncă.

Noua propunere legislativă, inițiată de PSD, vine în întâmpinare, propunând noi condiții de pensionare pentru cei care lucrează în condiții speciale. În justificarea noii modificări legislative se face referire la un decret din 1959 în care se făceau încadrările pe clase a celor care munceau în condiții speciale. Este vorba de Decretul M.A.N. nr. 292/1 959, care stipula următoarele clase:

  • grupa I – munci foarte grele sau vătărnătoare;
  • grupa aII-a munci grele sau vătămătoare;
  • grupa aIII-a – munci obişnuite – pentru muncitori;
  • grupa aIV-a – munci obişnuite – pentru funcţionari şi restul personalului.

 

Odată cu intrarea în vigoare a noului sistem de pensii publice stabilit prin Legea nr 19/ 2000, se redefineeau locurile de muncă după condiţiile pe care le impuneau asupra capacităţii de muncă a persoanelor respective şi după gradul de expunere la risc al angajaților, mai spun inițiatorii proiectului. Mergând mai departe, PSD dorește de fapt modificarea art 18 lit a.) și a art. 55 alin. 1, după cum urmează:

”Art. 18 – Pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, conform legii, stagiul de cotizare realizat în condiţii deosebite sau în condiţii speciale se acordă perioade suplimentare la vechimea in munca, care constitule stagii de cotizare în condiţii normale, după cum urmează:
a) 5 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă.

Art. 55 (1) Persoanele care an realizat stagizd complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstá cu reducerea vârstelor standard de  pensionare, după curn urmează:
a) în stiuația apersoanelor care au realizat stagii de colizare In condiții deosebite de muncă.”, se specifică în proiectul de lege.

”Sistemul public de pensii le recunoaşte efectul nociv al acestor condiţii”

Pensii 2021. Prin noua modificare legislativă se dorește modificarea dreptului la pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare. În esență, mai spun inițiatorii PSD, va reprezenta principalul beneficiu al persoanelor care au lucrat în grupa a II-a de muncă şi in condiţii deosebite de muncă.

”Prin această nouă lege, dacă este aprobată, sistemul public de pensii le va recunoaşte efectul nociv al acestor condiţii.

În același timp va fi recunoscută necesitatea ieşirii mai repede la pensie pentru limită de vârstă, în funcţie de numărul anilor împliniţi de stagiul de cotizare realizat în condiţii deosebite.”, mai spun inițiatorii PSD.

Inițiatorii proiectului sunt Rujan Ion-Cristinel, senator PSD, Manta Claudiu, deputat PSD și Weber Mihai, deputat PSD. Conform datelor de pe site-ul Senatului României, proiectul ar trebui să primească avizul Consiliului Legislativ pe 20 mai, anul curent.

Pensii 2021. În acest context liderul PSD, Marcel Ciolacu, a făcut câteva afirmații dure la adresa Guvernului, legat de sistemul de pensii. Acesta a declarat recent în Parlament că Guvernul Cîțu mai aplică o lovitură vârstnicilor tăindu-le și din serviciile de sănătate în plină pandemie!

”După ce le-au înghețat pensiile, Guvernul Cîțu mai aplică o lovitură vârstnicilor tăindu-le și din serviciile de sănătate în plină pandemie! Asta în condițiile în care este evident că vârstnicii fac parte din categoriile vulnerabile și expuse riscurilor de sănătate.

PSD este alături de pensionari și de medicii de familie care cer retragerea urgentă a acestui proiect de contract cadru.”, declara Marcel Ciolacu.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în Ajunul Crăciunului pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Portretul lui Mihail Neamțu, noul președinte al Comisiei de Cultură. Cunoscut pentru dezinformări și acuzat de propagandă legionară
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Ștefan Hrușcă. Geanina a fost fotomodel și i-a dăruit artistului doi copii, un băiat și o fată
Unica.ro
Rețeta de cozonac a lui Păstorel. Un procedeu care rar se mai folosește
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
ȘOC pentru Elena Udrea. Decizia luată la închisoare. Nu îi vine să creadă că e real
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
LOVITURĂ pentru MILIOANE de ROMÂNI de la 1 IANUARIE! Majorări DE 25%
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cât costă hainele pe care le poartă Marcel Ciolacu într-o zi în care merge la Guvern. Ce spune premierul despre pantofii care au garanție pe viață
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro