Deși proiectul de lege care prevede mărirea pensiilor cu 40% a avut câștig de cauză în Parlament, Ludovic Orban insistă că bugetul public nu își permite și îi acuză pe PSD-iști că aruncă țara în criză economică.
Guvernul României va contesta actul normativ la CCR, care urmează să se pronunțe pe marginea unei eventuale neconstituționalități chiar în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din luna decembrie.
”Orice fel de lege care nu prevede sursa de finanțare, în conformitate cu decizii anterioare ale CCR, este neconstituțională și noi, ca Guvern, avem obligația de a ataca la CCR toate legile pe care le considerăm neconstituționale.
Amendamentele adoptate la ordonanța de rectificare bugetară provoacă o creștere a cheltuielilor publice cu 1,7% din PIB pe anul 2020 şi cu 4,8% din PIB pe anul 2021. Iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză economică pe care abia ce am depășit-o” a declarat Ludovic Orban.
Președintele Klaus Iohannis a spus că României i se vor tăia aproximativ 3 miliarde de euro fonduri europene, dacă rectificarea bugetară va intra în vigoare în forma adoptată de Parlament. Mai mult, există și riscul ca ratingul de țară să fie retrogradat di cauza acestei inițiative.
”Din păcate, ambele scenarii sunt posibile. Există nu doar avertismente, există discuții extrem de serioase cu înalți responsabili, nu doresc să nominalizez, din Comisia Europeană, care ne-au spus franc: dacă această rectificare aprobată în Parlament intră în vigoare, ni se vor tăia aproximativ 3 miliarde de euro fonduri europene, fiindcă încălcăm mai multe prevederi ale tratatelor.
Deci este o posibilitate. De asemenea, agențiile de rating, cu siguranță, vor schimba ratingul de țară în mult mai rău, în condițiile în care aceste cheltuieli imense ar fi operate. Nu mai vorbim de faptul că pentru aceste cheltuieli, pur și simplu, nu există bani“, a spus Klaus Iohannis, potrivit Adevărul.ro.
De asemenea, Ministrul Economiei Florin Cîțu spune că deprecierea leului a început în momentul în care PSD au anunțat moțiunea de cenzură și au anunțat că vor să revină asupra rectificării bugetare.
”Deprecierea monedei naționale a început în momentul în care au anunțat moțiunea de cenzură și au anunțat că vor să revină asupra rectificării bugetare. Există acest risc: în momentul în care această lege ar intra în vigoare, cursul s-ar deprecia. Ar exista acest risc pentru România să avem o depreciere a cursului, care înseamnă și inflație”, a explicat Florin Cîțu.