Pe cine ar fi vrut să pună Vladimir Putin la președinția Ucrainei ca să îl controleze. Ce relație este între cei doi

de: Emanuela Pană
25 02. 2022

Oficiali americani au declarat sub anonimat că Kievul, capitala Ucrainei, ar putea cădea în câteva zile, semnalând că presupusul plan al președintelui rus, Vladimir Putin, este în curs de desfășurare. Astfel, dacă Putin va prelua controlul complet asupra Ucrainei în viitorul apropiat, acesta ar avea nevoie de un lider pe care să-l controleze. Cine ar putea servi ca noul șef de stat al țării și ce legătură are cu Putin, afli în continuare.

Pe cine ar vrea Putin la președinția Ucrainei, ca să îl controleze

Discuții de culise au ieșit la iveală. Potrivit declarațiilor făcute de trei oficiali americani sub protecția anonimatului, Kievul ar urma să pice în următoarele 96 de ore, semnalând că așa-zisul plan al lui Putin este în desfășuarare. Potrivit surselor, dacă liderul rus preia controlul complet asupra Ucrainei în următoarele zile, acesta va avea nevoie de un președinte pe care să-l controleze.

În prezent, se crede că oligarhul ucrainean, Viktor Medvedchuk, născut în Rusia, ar fi alegerea probabilă a lui Vladimir Putin pentru funcția de șef de stat în Ucraina, notează newsweek.com.

Medvedchuk este unul dintre apropiații lui Putin, lucru care reiese și din faptul că oligarhul l-a ales pe președintele rus ca naș pentru fiica sa. Acesta este de mult un susținător al forțelor separatiste pro-ruse din estul Ucrainei, fiind un jucător cheie în mișcările politice pro-ruse, în calitate de președinte al partidului „Platforma de opoziție – Pentru viață“ din Ucraina.

Apare însă o problemă, și anume că Viktor Medvedchuk a fost arestat la domiciliu în complexul său din nordul Kievului pentru suspiciunea de trădare, după ce a fost acuzat de susținere a forțelor separatiste.

Citește și: Rusia a intrat în Kiev. Ministerul Apărării ucrainean, anunț urgent pentru toți rezidenții

Ce relație este între cei doi

Totuși, invazia rusă l-ar putea aduce în prim-plan pe apropiatul lui Putin, mai ales că liderul rus acuză, în mod fals, că Ucraina ar fi comis „genocid“ împotriva etnicilor ruși.

„Aș crede că dacă Putin va trebui să aleagă, Medvedchuk ar fi, probabil, alegerea lui“, a declarat Jaro Bilocerkowycz, expert al Universității din Dayton, pentru Newsweek, conform sursei citate.

Potrivit acestuia, chiar dacă Viktor Medvedchuk nu va fi pus președinte, altă persoană preluând această funcție în Ucraina, el ar putea fi „numărul unu real“.

Pe data de 10 ianuarie, tribunalul districtual Pechera, Kiev, a prelungit arestul la domiciliu al lui Medvedchuk pentru încă 60 de zile, după cum nota pe Telegram Renat Kuzmin, fost procuror general ucrainean și aliat al lui Medvedchuk.

Astfel, magnatul și politicianul prietenos cu Kremlinul, Viktor Medvedchuk, va mai sta o perioadă în arest, notează rferl.org.