Pe ce post se transmite Wimbledon 2022. Marele turneu de la All England Club va debuta pe 27 iunie și se va termina pe 10 iulie. Miza competiției, dincolo de prestigiul ei, va fi reprezentată doar de premiile în bani, din cauză că nu vor fi acordate și puncte. În plus, ea va lipsită de participarea jucătorilor și jucătoarelor din Rusia și Belarus, penalizați în contextul războiului din Ucraina. Fanii tenisului din România vor putea urmări meciurile de la Wimbledon 2022 la televizor.
Pe ce post se transmite Wimbledon 2022. Turneul de Grand Slam va debuta pe 27 iunie și va trage cortina pe 10 iulie. Organizatorii turneului au făcut publică lista capilor de serie, iar principalii favoriți la câștigarea celui de-al treilea Grand Slam al anului sunt Novak Djokovic (35 de ani, 3 ATP) și Iga Swiatek (21 de ani, 1 WTA).
La masculin, absentează actualul lider mondial, rusul Daniil Medeved, în urma deciziei de interzicere a sportivilor ruși la competiție de la All England Club. Simona Halep a fost desemnată cea de-a 16-a favorită la cucerirea trofeului pe care l-a câștigat la ediția din 2019 a turneului. Sorana Cîrstea pe de altă parte se află pe locul 26 în topul favoriților. La această ediție nu se vor acorda puncte, în urma deciziei WTA și ATP.
Pe ce post se transmite Wimbledon 2022 în România a informat tvmania.ro. Eurosport va difuza majoritatea partidelor competiției, pe Eurosport 1 și Eurosport 2. Organizatorii turneului de la Wimbledon au anunţat încă de la sfârşitul lunii aprilie că nu le vor permite participarea sportivilor din Rusia şi din Belarus.
Dacă știm ce post transmite Wimbledon 2022, trebuie să mai spunem că Simona Halep este cotată la casele de pariuri cu a treia șansă la câștigarea trofeului. Prima, în viziunea bookmakerilor, este tot poloneza Iga Swiatek, cu o dotă de 2,50, urmată de tunisicanca Ons Jabeur, cu 12.00, la egalitate cu americanca Cori Gauff. După ele se află un grup de trei jucătoare, cu cota 15.00, printre care se află și Halep. Aceeași cotă o au Petra Kvitova și Karolina Pliskova.
Simona Halep va juca în primul tur cu jucătoarea din Cehia, Karolina Muchova (82 WTA). Muchova a ajuns în sferturile de finală la ultimele ei două apariții pe iarba londoneză. Simona Halep se află pe aceeași parte de tablou cu liderul mondial Iga Swiatek, pe care ar putea s-o înfrunte abia în faza semifinalelor.
Jucătoarea noastră se află pe partea superioară a tabloului și are parte de adversare complicate: ar putea juca împotriva Paulei Badosa în optimi și împotriva Karolinei Pliskova, finalista de anul trecut, în sferturi. Sorana Cîrstea, favorită 21 la Wimbledon, o va întâlni în turul I pe sârboaica Aleksandra Krunic (29 de ani, 53 WTA). La competiție mai participă încă alte 5 jucătoare din România: Irina Begu, Gabriela Ruse, Ana Bogdan, Irina Bara și Mihaela Buzărnescu.