12 oct. 2022 | 15:09

Pe ce dată pică Sfânta Parascheva 2022. Ce este bine să faci de această sărbătoare

Diverse
Pe ce dată pică Sfânta Parascheva 2022. Ce este bine să faci de această sărbătoare
Pe ce dată pică Sfânta Parascheva 2022

Pe ce dată pică Sfânta Parascheva 2022. Este una dintre cele mai importante sărbători din an, respectată cu strictețe de credincioși. Sfânta Parascheva mai este cunoscută și sub numele de Paraschiva și Sfânta patroană a Moldovei. Află în rândurile următoare când este sărbătorită.

Pe ce dată pică Sfânta Parascheva 2022

Sfânta Parascheva este sărbătorită atât în Biserica Ortodoxă România, cât și în Biserici de rit oriental. Aceasta este prăznuită de toți creștinii ortodocși în fiecare an, pe data de 14 octombrie.

Sfânta Parascheva s-a născut în satul Epivata, Tracia, în secolul al XI-lea. Părinții ei erau creștini, așa că a fost botezată și crescută de către aceștia în credința creștină. Mergea de fiecare dată când avea ocazia cu mama ei la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu.

Într-o zi, când se afla la una dintre slujbe, a auzit următoarele cuvinte: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze” (Luca 9,23). Atunci când a auzit această frază din Evanghelie avea doar 10 ani.

La sfatul familiei, a decis să se îndrepte către ținutul Pontului. Timp de cinci ani a slujit Domnului în Mănăstirea Maicii Domnului din Haracleea. A rămas într-o mănăstire de călugărițe, în Ierusalim, deoarece și-a dorit să rămână în Țara Sfântă.

Când a împlinit 25 de ani a hotărât să se întoarcă la părinți, după ce un înger i s-a arătat în vis. După ce a ascultat ce i-a transmis îngerul, a revenit la locurile natale, însă drumul înapoi spre casă nu a fost unul ușor.

În timp ce se afla pe o corabie, aceasta aproape s-a scufundat, iar Parascheva a strigat, în acele momente grele, „Kalikratei”. Aceasta era denumirea atribuită ulterior țărmului pe care s-a aflat. Odată ajunsă la locurile natale, Sfânta Parascheva a construit un cămin pentru orfani și săraci, îngrijind în același timp Biserica Sfinților Apostoli.

Cum mai este cunoscută în popor Sfânta Parascheva

Sfânta Parascheva a devenit cunoscută în urma unor minuni înfăptuite. În popor, aceasta mai este denumită și Sfânta Vineri. Este vorba despre o adaptare locală a Zeiței Venera. Zeița este un personaj din mitologia românească legată de a șasea zi din săptămână.

Potrivit istoricilor populari, Sfânta Vineri era ca o „vădană, rea și năpăstoasă care nu îngăduie gospodinelor să facă o sumă de lucruri în ziua ei din săptămână, pedepsindu-le”. Sfânta Vineri începea să bântuie casele începând de joi seară. În viziunea populară, ziua începe din seara de dinainte.

Legendele spun că Sfânta Vineri obișnuia să pedepsească gospodinele care se apucau de treabă în ziua de vineri. Baba se oferea să facă treaba în locul femeii care era cuprinsă imediat de frică. Femeile care scăpau trebuiau să îi atragă atenția printr-un dezastru: „Vai, cum ard munții unde șade Sf. Vinere, ca le-au dat foc zmeii paraleii!”

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfri­co­șă­toare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu ne­so­co­tință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, ne­treb­nici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga mi­los­tivirea prin sârguința cea de toate zilele, dă­ruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.

Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim prea­sfânt numele Tău în veci. Amin.

Citește și: Icoana făcătoare de minuni din România cu cea mai mare putere. Unde se află

Digisport.ro
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: "N-are nicio treabă cu fotbalul!"
Stirile PROTV
Sinistrații din Galați, afectați de inundații, au primit donații de la unii români: șosete uzate și lenjerie intimă purtată
PlaySport
INCREDIBIL! Cum arată nevasta mult mai tânără a lui Boris Becker! Cei doi s-au căsătorit în Portofino. Femeia e fiica unui lider politic și câștigă milioane anual
Ego.ro
Cine este tatăl copilului Ancăi Dumitra? Diferența de vârstă imensă dintre cei doi
ProActual
Suma pe care o primesc Mane Voicu și Ioana State pentru participarea la Asia Express 2024. Antena 1 le umple conturile
EVZ.ro
Diana Șoșoacă a dat cărțile pe față. România, sub protectoratul Rusiei
Spynews.ro
Meko sărbătorește cinci ani de relație cu amanta! Recent, luptătorul a aniversat 16 ani de căsătorie cu soția | VIDEO
PRO TV
Cel mai frumos cuplu latino, apariție de senzație pe covorul roșu! Penelope Cruz și Javier Bardem, imaginea perfecțiunii
Adevarul
Imagini înfricoșătoare. Cum ar arăta un atac nuclear asupra celui mai mare oraș din Europa Occidentală. Simularea care ne dă fiori
BZI.ro
Andreea Bălan, într-o rochie transparentă complet! Fanii au rămas uimiți de ținuta îndrăzneață
Sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a revenit la prima pasiune. Ședința foto cu care și-a pus fanii pe jar
Viva.ro
Povestea de dragoste neștiută dintre Ilinca Vandici și Alin Cocoș: au fost împreună doi ani, însă ea a fost părăsită: „S-a despărțit de mine. Mi-a spus...”
Parteneri
Se schimba data PASTELUI? Crestinatatea se pregateste pentru un moment istoric
Redactia.ro
Țara în care femeile trăiesc peste 100 de ani. Ce mănâncă mereu și care e secretul longevității
Click.ro
„Canibalul din Volgograd” s-a întors acasă, după ce a luptat în Ucraina. Cazul lui a zguduit societatea rusă acum un deceniu
Digi24
Ce fac BĂRBAȚII cu ANTONIA la Velea la studio: „Genera BANI”! Nimeni n-a avut CURAJ să spună până azi
Vocea.biz
Cum a aflat Victor Slav că iubita lui, Selina, l-a înșelat. S-a întâmplat înainte de Asia Express!
Unica.ro
Fiul Elodiei Ghinescu are o nouă identitate. Bunica lui nu l-a mai văzut de zece ani
EVZ.ro
Marian Mexicanu și Ana, primele declarații după ce s-a căsătorit și și-a botezat fiica! Cele mai frumoase imagini de la eveniment: ”Nu am cuvinte, sunt un om împlinit”
Spynews
O dau la pace? Kremlinul, anunț despre încheierea războiului din Ucraina
Capital.ro
De ce relațiile lui Jennifer Lopez nu rezistă. Fostul soț al artistei a făcut declarații controversate: „Am avut inima zdrobită”
Avantaje
Se SCHIMBĂ REGULILE la PENSIE! Anunțul Casei de Pensii pentru seniori
Mediaflux
Meko sărbătorește cinci ani de relație cu amanta! Recent, luptătorul a aniversat 16 ani de căsătorie cu soția | VIDEO
Spynews.ro
Zodii ale căror vieți se îmbunătățesc semnificativ înainte de sfârșitul lunii septembrie 2024. Succesul bate la ușa lor
Realitatea.net
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e uriaș
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro