Ioana Năstase nu se uită la bani atunci când își dorește să își îndeplinească vreo plăcere. Soția lui Ilie Năstase a cheltuit 25.000 de euro recent, chiar dacă fostului tenismen nu i-a convenit deloc. Totuși, nimic nu stă între brunetă și dorințele sale!
Ioana Năstase și-a sărbătorit ziua pe 15 septembrie, așa că a decis să își aleagă un cadou foarte scump pentru a marca ocazia specială. Soția lui Ilie Năstase este pasionată de echitație, așa că și-a dorit din tot sufletul să își cumpere propriul cal.
Soția fostului tenismen a spus că o să aleagă primul cal care o să se apropie de ea, dar nu mică i-a fost mirarea lui Ilie Năstase, care trebuia să plătească suma uriașă pentru cadoul partenerei sale, când unul dintre cele mai scumpe animale a venit la Ioana.
„Am plecat de acasă cu Ilie ca să-mi aleg calul, el probabil a crezut că va costa în jur de 5.000-10.000 de euro, iar eu i-am spus că primul căluț care va veni peste mine ală va fi al meu.
Primul căluț care a venit către mine a fost Cezărică care era și foarte scump. Ilie auzind prețul a spus nu. Peste 20.000 de euro. Mi-a zis că nu-ți iau femeie niciun cal că e prea scump.”, a spus ea pentru Antena Stars.
Ioana Năstase a vizitat timp de 3 zile calul, apoi s-a hotărât să îl cumpere. Soția lui Ilie Năstase s-a dus la bancă și a scos toți banii pentru a plăti animalul. Inițial, fostul tenismen a refuzat să achite suma imensă, dar după câteva zile i-a oferit soției sale jumătate din bani.
„Am venit trei zile la rând la căluț, am prins atâta drag de el, apoi a patra zi m-am dus la bancă, mi-am plătit căluțul singură. Am mers la bancă, mi-am achitat căluțul, după care l-a câteva zile s-a gândit și el să pună jumătate.”, a adăugat ea pentru sursa menționată mai sus.
Ioana Năstase este răsfățată de soțul său. Aceasta l-a cumpărat pe Cezărică, calul pur sânge adus din Belgia, așa că s-a hotărât să își achiziționeze și echipamentul necesar pentru echitație. Bruneta are o slăbiciune pentru haine, așa că a preferat să nu își refuze vreo plăcere.
Cu acestea fiind spuse, soția tenismenului și-a cumpărat pentru pasiunea ei o garderobă scumpă și sofisticată. Ea a lăsat nu mai puțin de 35.000 de euro la mall, dat fiind faptul că își dorește să se ocupe de pasiunea ei, mai ales pentru că acum deține propriul cal.