Patrick Mouratoglou vine în România alături de Simona Halep. Antrenorul francez și jucătoarea din Constanța se află în fața primului mare test al colaborării lor, începută în 7 aprilie. Românca va juca în turul 1, la Roland Garros, marți, contra germancei Nastasja Schunk (167 WTA). După încheierea competiției de Grand Slam, Patrick Mouratoglou va face o vizită și în țara noastră cu ocazia unui eveniment ce va avea loc la Cluj-Napoca unde este invitată și Simona Halep.
Patrick Mouratoglou vine în România alături de Simona Halep. Antrenorul de 51 de ani și fostul lider mondial se află la o zi de debutul în cel mai important test al colaborării lor: turneul de la Roland Garros. În primul tur, jucătoarea de 30 de ani o va întâlni pe germanca Nastasja Schunk (167 WTA), într-un meci ce va avea loc marți.
Halep a vorbit într-un reportaj realizat de CNN despre momentul greu al accidentării din 2021, dar și despre munca alături de Patrick Mouratoglou.
„Mă simțeam epuizată. Simțeam că nu mai am nicio șansă să revin în top. Era greu să văd luminița de la capătul tunelului. Aproape că eram terminată. Nu mai simțeam acel foc în mine. Nu mai credeam că eram în stare să joc la cel mai înalt nivel. Venind aici am redescoperit de ce joc tenis. O fac pentru că iubesc tenisul. Mouratoglou mi-a redat acel foc.
Nu sunt o persoană deschisă și nu mi-e ușor să am încredere în oameni. Dar cu Mouratoglou am avut o conexiune extraordinară încă de la început. Nu mă așteptam la asta”, a spus Halep, potrivit sursei citate.
Patrick Mouratoglou se va afla în loja Simonei pe tot parcursul întrecerii de la Roland Garros. În același timp, tehnicianul francez va comenta partidele turneului în calitate de expert pentru postul France Televisions. După încheierea competiției de Grand Slam, faimosul antrenor va veni și în România împreună cu Simona Halep.
Patrick Mouratoglou va susține masterclass-ul intitulat „The art of coaching” (n.r. – „Arta antrenoratului”) în cadrul Sports Festival. Evenimentul va avea loc vineri, 10 iunie, în BT Arena, înainte de meciul de retragere a lui Horia Tecău. Masterclass-ul cu Patrick Mouratoglou va avea loc în aceeași zi, tot în BT Arena, între orele 16.30-17.30.
„Sunt în Paris pentru Roland Garros. Vă transmit de aici că în 10 iunie voi fi în Cluj-Napoca, la Sports Festival! Sunt foarte încântat de acest lucru, deoarece nu există nimic mai minunat decât să reunești oamenii cu o pasiune comună. În masterclass-ul meu voi discuta despre lecții învățate de-a lungul timpului care sper să vă ajute și pe voi. Abia aștept să fim alături! Ne vedem în curând!”, a spus Mouratoglou într-un mesaj video transmis organizatorilor Sports Festival.
Simona Halep este invitată de onoare la meciul demonstrativ ce va marca retragerea oficială ca jucător a lui Horia Tecău, actualul căpitan-nejucător al echipei de Fed Cup, actuala Billie Jean King Cup. Alături de Halep și de Tecău vor mai fi prezenți Andrei Pavel – considerat cel mai bun jucător român după Ilie Năstase – și suedezul Robert Lindstedt, fost partener de dublu al lui Tecău.