Patrick Mouratoglou, prima nemulțumire la adresa Simonei Halep. Jucătoarea din Constanța a câștigat partida din turul 1 de la Roland Garros mai greu decât era de așteptat. Românca a depășit-o pe debutanta germană Nastasija Schunk (167 WTA) cu 6-4, 1-6, 6-1. La finalul partidei, Halep a mulțumit spectatorilor pentru susținere, dar a adăugat ceva ce l-a deranjat pe Patrick Mouratoglou.
Patrick Mouratoglou, prima nemulțumire la adresa Simonei Halep. Simona Halep s-a calificat cu emoții în turul 2 la Roland Garros, după 6-4, 1-6, 6-1 cu nemțoaica Nastasija Schunk. Și asta, după ce adversara sa a condus cu 3-0 în primul set și 5-0 în al doilea.
Simona Halep a mulțumit spectatorilor prezenți pe o vreme răcoroasă, doar 16 grade și și-a lăudat oponenta pentru jocul prestat.
„Vreau să mulțumesc publicului pentru că a venit, chiar este frig aici. Mă bucur că m-am întors, anul trecut nu am jucat la Roland Garros, mi-a lipsit această atmosferă. Chiar dacă a fost greu și ea a jucat foarte bine, mă bucur că am câștigat.
În setul al doilea, ea a lovit mingile tare și nu am avut replică, dar în final, am rămas concentrată, am reușit să fiu puternică și sunt chiar fericită că am putut să termin acest meci, pentru că e greu mereu în primul tur. E o adversară dură și puternică”, a spus Simona Halep la Eurosport.
Patrick Mouratoglou a aplaudat victoria elevei sale, precum și declarațiile acesteia de la finalul partidei. Însă, la un moment dat, Halep a menționat că ar putea învăța limba franceză pe viitor, dacă tot are antrenor francez în acest moment.
„Să joc mai bine în turul următor este obiectivul meu acum. Mă concentrez asupra acestui lucru, vreau să dau totul pe teren în fiecare meci și să lupt, așa cum am făcut azi. Roland Garros e un turneu special pentru mine pentru atmosferă, mă bucur că lumea mă susține de fiecare dată. (aplauze), „Merci beaucoup” (n.r.: „Mulțumesc mult”). Acum am un antrenor francez și probabil că o să învăț limba și o să putem vorbi franceză în viitor aici”, a completat Simona Halep.
Patrick Mouratoglou a părut deranjat de referirea româncei la învățarea limbii franceze, el considerând că Halep are o cu totul altă prioritate. Fostul antrenor al Serenei Williams a distribuit filmulețul în care Simona Halep spune că va învăța limba franceză, atrăgându-i atenția româncei că trebuie să se concentreze pe altceva în acest moment. „Hai mai întâi să ne concentrăm pe antrenorat”, i-a transmis Mouratoglou româncei, campioană la Roland Garros în anul 2018.
În turul 2, Simona o va întâlni pe chinezoaica Qinwen Zheng (locul 74 WTA) pe care a mai învins-o în două seturi la începutul anului, la Melbourne Summer Set, turneu pe care l-a și câștigat. Partida va avea loc joi, la o oră ce urmează să fie anunțată de organizatori.
Let’s focus on coaching first 😉 https://t.co/ykHw6pSyij
— Patrick Mouratoglou (@pmouratoglou) May 24, 2022