Paște 2023. Paștele este una dintre cele mai importante sărbători creștine. Anul acesta, Paștele ortodox pică pe data de 16 aprilie, iar cel catolic pe 9 aprilie. Este o sărbătoarea încărcată de obiceiuri și tradiții, multe dintre acestea respectate cu strictețe și în prezent.
Sărbătoarea Paștelui este una plină de obiceiuri și tradiții, însă diferă de la zonă la zonă. Cu toate acestea, semnificația principală este mereu aceeași: învierea lui Iisus Hristos.
Un alt cunoscut obicei de Paște este vopsirea ouălor. De cele mai multe ori, acestea sunt vopsite roșii. Această tradiție își are originea în scene în care Iisus a fost răstignit pe cruce în Vierea Mare. Fecioara Maria a venit să-și vadă fiul, iar în mână avea un coș cu ouă care s-au înroșit de la sângele Mântuitorului. De asemenea, potrivit tradiției populare, ouăle roșii sunt purtătoare de noroc.
În dimineața zilei de Paște este bine să ne spălăm pe față cu apa dintr-un vas în care au fost puse ouăle roșii și monede de argint. Ouăle se ciocnesc la masa de Paște și se rostește „Hristos a Înviat” și „Adevărat a Înviat”, simbolizând iertarea unui păcat greu al celor care au spus-o.
Citește și: Cum să vopsești ouăle pentru Paște ca să iasă fără pete. Trucul simplu pe care îl vei folosi de acum încolo
În noaptea de Înviere, toți credincioșii merg la Biserică pentru a lua Lumina Sfântă. De cele mai multe ori, este folosită o lumânare specială adusă de acasă, iar creștinii o aprind de la Lumina scoasă de părinte din altar, care vine de la Ierusalim.
Lumina simbolizează Învierea și biruința în fața întunericului. Multă lume păstrează restul de lumânare rămasă după slujbă și o aprind în timpul anului, atunci când au un mare necaz și au nevoie de ajutorul lui Iisus.
Obiceiurile de Paște diferă în funcție de zonele țării noastre. În zona Transilvaniei, de exemplu, unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri este „stropitul”. Este preluat de la maghiar, iar conform acestuia, în a doua zi de Paște, băieții se îmbracă în haine tradiționale și merg la fetele din sat pentru a le stropi cu parfum „ca să nu se vestejească”.
Acest stropit este păstrat chiar și în prezent. Potrivit tradiției, fetele stropite vor avea noroc tot anul. Este un obicei foarte vechi, din Evul Mediu. Atunci, fetele se stropeau cu apa din fântână.
În Maramureș, în dimineața primei zile de Paște, copiii mai mici de 9 ani merg la vecini și la prieteni pentru a vesti Învierea Domnului. Gazdele le oferă celor mici câte un ou roșu în semn de mulțumire. Tot în Maramureș, este interzisă înnoirea garderobei în timpul postului. Noile haine se vor purta doar începând cu ziua de Paște.
În Bucovina, fetele se duc în noaptea de Înviere în clopotniță și spală limba clopotului cu apa neîncepută, adică prima apă luată dimineața din fântână, înaintea tuturor. Se spune că această apa are puteri miraculoase.
Citește și: Cum va fi vremea de Florii şi de Paşte 2023. Prognoza meteo aduce mari surprize
După spălarea limbii clopotului, apa este folosită de către fecioare pentru a se spăla pe față în zorii zilei de Paște. Potrivit tradiției, apa le va ține frumoase tot anul. Tot în Bucovina, se lasă luminile aprinse în toată casa și în curte, în noaptea de Înviere, ca un simbol al luminii aduse de Hristos în lume.
În Moldova, există tradiția ca cei mici să se spele cu apa dintr-un vas în care se află ouă roșii și monede de argint, în dimineața zilei de Paști. Cei care se vor spăla cu această apă vor avea un an bogat și obraji rumeni ca roșul oului.