10 dec. 2020 | 16:57

Paște 2021. Când pică Paștele ortodox, dar și cel catolic, anul viitor

Știri generale
Paște 2021. Când pică Paștele ortodox, dar și cel catolic, anul viitor
Iată când pică Paștele ortodox, dar și cel catolic, anul viitor

Paşte 2021. Dacă vrei să îţi faci planuri pentru sărbătorile pascale din 2021, atunci trebuie să afli când pică Paştele ortodox, dar şi cel catolic anul viitor. Vor fi în două luni diferite!

Când pică Paştele în 2021

Paşte 2021. Cum sărbătorile de iarnă se apropie, iar cele pascale de anul acesta au fost ratate din cauza stării de urgenţă, românii se întreabă acum ce se va întâmpla anul viitor. Iată când pică Paştele ortodox, dar şi cel catolic, în 2021. Conform calendarelor religioase, această mare sărbătoare va pica în două luni diferite. Mai exact, cel catolic va avea loc în luna aprilie, iar cel ortodox în mai.

Un lucru important de precizat este faptul că Vinerea Mare, prima şi a doua zi de Paşte sunt zile libere pentru români. Astfel, pe 30 aprilie (Vinerea Mare), 2 mai şi 3 mai, aceştia vor fi liberi.

În ceea ce îi priveşte pe creştinii catolici, aceştia vor sărbători Învierea Domnului pe 4 aprilie în 2021. Motivul pentru care există această diferenţă între cele două este faptul că la calcularea sărbătorilor pascale se folosesc două calendare diferite. Biserica Catolică are în vedere calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă pe cel iulian.

Şi duminica Floriilor este o zi foarte importantă pentru credincioşi. Sărbătoarea semnifică intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim cu doar câteva zile înainte de a fi pus pe cruce. În 2021, ortodocşii vor avea Floriile pe 25 aprilie, în timp ce catolicii pe 28 martie.

Pe ce dată se va sărbători Paştele în următorii patru ani:

Calendarul ortodox:

2022 – duminica 24 aprilie
2023 – duminica 16 aprilie
2024 – duminica 5 mai
2025 – duminica 20 aprilie.

Calendarul catolic:

2022 – duminica 17 aprilie
2023 – duminica 9 aprilie
2024 – duminica 31 martie
2025 – duminica 20 aprilie.

Zile libere pentru români în 2021

Anul următor, doar şapte dintre cele 15 sărbători legate vor pica în timpul săptămânii, din păcate pentru angajaţi.

  • 1 ianuarie – Anul Nou – zi liberă sărbătorită vineri;
  • 2 ianuarie – A doua zi după Anul Nou – zi liberă sărbătorită sâmbătă;
  • 24 ianuarie – Ziua Principatelor Române (Mica Unire) – zi liberă sărbătorită duminică;
  • 30 aprilie – Vinerea mare – zi liberă sărbătorită vineri;
  • 1 mai – Ziua Muncii – zi liberă sărbătorită sâmbătă;
  • 2 mai – Paștele 2021 – zi liberă sărbătorită duminică;
  • 3 mai – A doua zi de Paște Ortodox – zi liberă sărbătorită luni;
  • 1 iunie – Ziua Copilului – zi liberă sărbătorită marți;
  • 20 iunie – Rusalii – zi liberă sărbătorită duminică;
  • 21 iunie – A doua zi de Rusalii – zi liberă sărbătorită luni;
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului – zi liberă sărbătorită duminică;
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei – zi liberă sărbătorită marți;
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României – zi liberă sărbătorită miercuri;
  • 25 decembrie – Crăciunul – zi liberă sărbătorită sâmbătă;
  • 26 decembrie – A doua zi de Crăciun – zi liberă sărbătorită duminică.
Parteneri
Tragedie în fotbalul românesc. A murit un fotbalist de la FCSB. Echipa lui Becali a făcut anunțul trist
Redactia.ro
Ce să pui la rădăcina trandafirilor la început de lună martie. Vor avea zeci de flori și nu se vor scutura repede
Click.ro
Donald Trump Jr., derapaj la adresa lui Zelenski, după cearta din Biroul Oval. Ce a postat pe rețelele sociale
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
„Mă întreabă lumea”. Anunțul Andreei Raicu, la 47 de ani, după ce oamenii au întrebat-o dacă e însărcinată
Unica.ro
Opt obiceiuri care îți distrug căștile. Le poți prelungi viața cu mult
EVZ.ro
Iubita lui Andrei Perneș, în lacrimi, la mormântul tânărului. Durerea este uriașă: „Sufletul meu”
Spynews
Doliu în televiziune! A murit unul dintre cei mai iubiți actori. Va rămâne în amintirea noastră!
Capital.ro
Cum arată vila de 1,5 milioane de euro a Ioanei Băsescu. Are ieșire la lac, ponton și garaj privat pentru șalupe. Numai în filme mai vezi așa ceva
Avantaje
Cel mai negru coșmar se adeverește. Europa, la mâna lui Putin
Mediaflux
Iubita lui Andrei Perneș, în lacrimi, la mormântul tânărului. Durerea este uriașă: „Sufletul meu”
Spynews.ro
Cel mai murdar oraș din România. Localnicii se plâng de gunoaie necolectate și de o infrastructură de salubrizare jalnică
Realitatea.net
Au început filmările pentru cel mai așteptat show al anului: Insula Iubirii! Radu Vâlcan, primele declarații despre sezonul 9
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro