Papa Francisc, încă o lecție superbă de umanitate. Suveranul Pontif a stat la coadă minute în șir. Deși statul îi permitea să nu își piardă timpul pentru acest lucru banal, a așteptat precum toți oamenii.
Când a devenit Papă, Francisc le-a cerut zecilor de mii de oameni aflați în Piața Sfântul Petru un moment de tăcere și oamenii au tăcut. Prin tăcerea cu care comunică mai profund decât orice cuvânt, părintele ajunge la sufletele oamenilor, însă nu numai prin astfel de momente, ci și prin acțiunile sale de zi cu zi.
Spre exemplu, recent, Părintele Sfânt a făcut o pauză și a vrut o cafea. Suveranul Pontif a fost surprins așteptând la coadă, în pofida statutului său. Fotografia, care valorează 1000 de cuvinte, s-a vizalizat pe internet, iar gestul său a fost lăudat de oamenii din toată lumea. Mai mult, și purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice Bucureşti, Francisc Doboș, a publicat pe pagina sa de Facebook imaginea, alături de un mesaj despre umanitate și normalitate.
„Pauză în timpul Sinodului despre Amazonia în Vatican. Papa Francisc la coadă pentru cafea și pentru … Cer. Știu, nu mai era nevoie. Nu e o altă dovadă, ci o nouă încurajare de a fi umani. În “pauzele” vieții ne întâlnim real unii cu alții. Grazie padre Antonio Spadaro SJ”, a scris Francisc Doboș.
Modestia și simplitatea sunt mesajele pe care papa Francisc a vrut să le transmită de fiecare dată când s-a aflat într-o vizită oficială în afara Vaticanului.
De exemplu, în România, papa a fost transportat cu un Logan simplu și a mers cu geamurile coborâte. Mulți s-ar fi așteptat ca Suveranul Pontif să fie preluat de la Aeroportul Otopeni cu o limuzină, dar au rămas surprinși să îl vadă într-o Dacie Logan.