31 mai 2019 | 10:36

Care este motivul pentru care Papa Francisc a venit în România

Știri generale
Care este motivul pentru care Papa Francisc a venit în România
Vizita Papei Francisc în România aduce mari beneficii pentru români

Papa Francisc efectuează o vizită istorică în România în perioada 31 mai-2 iunie. Este al doilea Papă care ajunge în România, dar ar fi de remarcat că au trecut 20 de ani de când ultimul Suveran Pontif vizita România.

Primul cap al Bisericii Catolice care a ajuns în România a fost Papa Ioan Paul al II-lea. Se înâmpla în 1999, iar capul Bisericii Catolice era primit atunci la București de președintele Emil Constantinescu.

Era prima vizită a unui Papă al Romei într-o țară majoritar ortodoxă, iar momentul este reeditat după 20 de ani.

IMAGINI DE LA AEROPORTUL OTOPENI:

Care e motivul pentru care Papa Francisc ajunge în România

Papa Francisc a fost invitat în România de președintele Klaus Iohannis. Acesta a făcut mai multe demersuri către Vatican, iar Suveranul Pontif a acceptat, în cele din urmă, invitația.

Cele două părți au lucrat multă vreme la organizarea acestei vizite.

Presedintele Klaus Iohannis a făcut anunțul privind invitația, pentru prima dată, în 2015. Șeful statului anunța, ulterior, în 2017, că i-a retransmis Papei Francisc și invitația oficială de a vizita Romania în 2018, iar liderul de la Vatican a părut încă de atunci „foarte interesat”.

„In afara de un schimb de amabilitati protocolare care se fac cu aceste ocazii, i-am reiterat invitatia mea pe care am facut-o in 2015 cand am avut o vizita oficiala, de a vizita Romania in 2018. Am reiterat aceasta invitatie pe care am facut-o cu o saptamana inainte si in forma protocolara scrisa”
Klaus Iohannis, 2017

De altfel, primul care îl va întâmpina pe Papa este chiar președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, îl va primi vineri, 31 mai a.c., pe Sanctitatea Sa Papa Francisc la Palatul Cotroceni. Vizita Apostolică în țara noastră are loc în perioada 31 mai – 2 iunie 2019.  Vizita de stat a Sanctității Sale se desfășoară la invitația Președintelui Klaus Iohannis, care a adresat această invitație în luna mai 2015, cu ocazia aniversării unui sfert de veac de la reluarea relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun. Ulterior, în martie 2017, invitația a fost reînnoită prin scrisoarea transmisă de către Președintele României Sanctității Sale„, arată Administrația Prezidențială.

Parteneri
O mare actriță s-a stins din viață. O boală cruntă a răpus-o
Redactia.ro
Veste bună pentru șoferi! Lotul de autostradă din România care este inagurat înainte de Crăciun
Click.ro
„Te pui jos şi te rogi, până cade obuzul”. Povestea românului care a luptat în prima linie a frontului din Ucraina mai bine de un an
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum a fost surprinsă Lidia Buble alături de Horațiu Nicolau, iubitul ei în vârstă de 63 de ani / FOTO
Unica.ro
Alex Bodi investește o avere în ceasuri. Cum a fost oprit de poliție în Olanda din cauza lor
EVZ.ro
Cum va fi vremea în noaptea dintre ani și în primele săptămâni ale lunii ianuarie 2025. Meteorologii au actualizat prognoza meteo
Spynews
A murit marea actriță. A fost legenda țării. Nimeni nu va mai fi ca ea
Capital.ro
S-a iubit cu Florin Chilian, a dispărut din showbiz, a născut, iar acum e complet schimbată. Imagini rare cu soțul și fetița ei
Avantaje
RĂSTURNARE în PNL! BOLOJAN, anunț despre NICUȘOR DAN
Mediaflux
Cine este adolescenta de 15 ani, care a ucis un elev și o profesoară într-o școală. Ce alte planuri periculoase avea
Spynews.ro
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro