Vladimir Putin și Papa s-au întâlnit astăzi, prilej pentru câteva cadouri ce vor rămâne memorabile zilei. Ce și-au dăruit cele două mari personalități?
Vladimir Putin s-a întâlnit astăzi cu Papa Francisc. Din păcate, a întârziat pentru a treia oară. Limuzina cu care a ajuns președintele rus a intrat la Vatincan cu 50 de minute întârziere de la ora prevăzută. Liderul de la Kremlin a definit întâlnirea ca fiind una „substanţială“, având loc după tradiționalul schimb de amintiri. În prima întâlnire a sa cu suveranul pontif, Putin a ajuns tot cu 50 de minute întârziere, iar în 2015 a ajuns la locul stabilit la mai bine de o oră distanță de timpul precizat, conform agenției de presă Reuters, citată de Agerpres.
Liderul de la Kremlin a fost primit de către Papă la începutul unei vizite de zece ore în Italia, unde va avea întâlniri diverse cu: omologul său Sergio Mattarella, cu premierul Giuseppe Conte, alături de care va susţine şi o conferinţă de presă comună, dar şi cu vicepremierii Luigi Di Maio şi Matteo Salvini. După un dineu în onoarea sa și o întâlnire cu premierul italian Silvo Berlusconi, Vladimir Putin se va întoarce în Moscova. Discuția dintre acesta și Papa Francisc a durat 55 de minute, iar înainte de dialog și-au oferit darurile special pregătite. Papa i-a dat lui Putin o medalie comemorativă din Primul Război Mondial și mesajul său pentru Ziua Mondială a Păcii. Papa a primit la schimb o carte și un film despre Michelangelo.
Vladimir Putin și-a arătat latura religioasă și a sărutat o icoană a Fecioarei Maria pe care mai apoi i-a oferit-o lui Papa Francisc. Liderul de la Kremlin i-a cunoscut și pe ceilalți predecesori ai Sfântului Părinte, Papa Benedict şi Ioan Paul al Doilea. În timpul discuției pe care au avut-o, cei doi au dezbătut subiecte precum: criza siriană şi rolul lumii creştine în societatea actuală.