Papa Francisc ar urma să facă cea mai mare reformă a Bisericii din ultimul mileniu, care ar putea schimba totul

Autor: Daniel Ștefan - 20:45, 17 iun. 2019

Papa Francisc ar putea să facă cea mai mare reformă a Bisericii Catolice din ultimul mileniu, dacă ia în considerare o cerere a preoților din America de Sud. Se știe firea deschisă și reformatoare a Suveranului Pontif, așa că nu este exclus să facă o schimbare istorică.

Catolicismul este una dintre cele mai stricte ramuri ale creștinismului, alături de ortodoxie. Niciuna dintre aceste Biserici n-a arătat prea multă deschidere față de reforme. Totuși, Biserica Catolică a avut un moment în istorie când, pentru a evita colapsul religios și social, a fost nevoită să accepte o parte din noile idei și mentalități.

Secolul XXI ar putea să fie iar un astfel de moment, iar cel care își va pune amprenta asupra Bisericii ar putea fi Papa Francisc, care are autoritatea supremă în cadrul catolicismului.

Ce reformă ar putea face Papa Francisc

Papa Francisc ar urma să facă cea mai mare reformă a Bisericii din ultimul mileniu, care ar putea schimba totul

În luna octombrie a acestui, la Vatican, ar urma să aibă loc un sinod în care se va pune problema relaxării legii celibatului la preoți, după ce reprezentanții catolici din regiunea Amazonului, în America de Sud, s-au plâns că tot mai multe comunități duc lipsă de preoți.

Din cauză că populația e destul de îmbătrânită, bărbații care sunt deja însurați n-au voie să devină preoțoi catolici tocmai din această cauză. Se propune, astfel, permisiunea bărbaților însurați să devină preoți dacă situația regională o cere.

De aproape un mileniu, legea celibatului a fost considerată ca un dar al catolicilor oferit lui Dumnezeu, în cinstea lui Iisus Hristos, despre care se crede că nu a fost însurat (cu toate că nu există dovezi certe care să demonstreze acest fapt).

De ce vrea Papa Francisc relaxarea legii celibatului

Mai multe comunități din regiunea Amazonului au probleme cu ceremonia Sfintei Euharistii din cauza lipsei de preoți. Cei care activau în regiuni au început să moară treptat, de bătrânețe sau din alte cauze, iar creștinii nu mai pot duce la îndeplinire misiunea Bisericii într-o regiune și așa destul de sălbatică.

Papa Francisc ar putea să permită relaxarea legii celibatului, mai ales că și-a exprimat această intenție cu anumite ocazii. Totodată, li s-ar putea acorda și femeilor un rol mai important în cadrul Bisericii Catolice și posibilitatea de a urca în ierarhie, la toate nivelurile, anunță cei de la The Guardian.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI