30 dec. 2021 | 18:50

Orașul din România unde nasc cele mai multe minore. Fenomenul care a luat amploare

Social
Orașul din România unde nasc cele mai multe minore. Fenomenul care a luat amploare
Sarcinile în rândul adolescentelor din România duc la destine frânte

România a devenit țara cu cel mai mare număr de nașteri la mamele minore. Aproximativ 10 la sută din totalul nou-născuților din România, sunt născuți de mame minore, arată cifrele Institutului Român de Statistică. În total, 673 de fete sub 15 ani și 15.915 cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani au născut în 2020, multe dintre ele nu pentru prima dată, a precizat institutul. Mama primului copil înregistrat în 2021 avea ea însăși doar 15 ani.

Sarcinile în rândul adolescentelor din România duc la destine frânte

Fenomenul sarcinii la adolescente este din ce în ce mai  larg răspândit în România, fapt care se explică parțial prin tradiția minorităților mari de romi din ambele țări de a se căsători devreme.

Sarcina la adolescente se repetă „în cadrul aceleiași familii de la o generație la alta, împreună cu precaritatea economică, socială și de sănătate”, potrivit unui studiu publicat în ianuarie de UNICEF și de asociația SAMAS din România, care se concentrează pe educația pentru sănătate a noilor părinți.

În ultimul deceniu au fost înregistrate mai multe sarcini în rândul fetelor de doar 11 ani. Potrivit ONG-urilor, programele de educație sexuală în școli și în comunitățile defavorizate sunt esențiale pentru a preveni repetarea unor astfel de modele în generațiile viitoare.

Dar guvernele din România au acționat lent. Un proiect de lege pentru consolidarea educației sexuale este blocat în parlament, în parte din cauza opoziției unei influente „Alianțe a părinților”, care este apropiată de puternica Biserică Ortodoxă a țării. Alianța declara că astfel de cursuri ar fi o „strategie mascată de sexualizare forțată a copiilor de la o vârstă fragedă”.

Un record nedorit la iași. Peste 100 de minore au devenit mame

În ultimele luni, spun medicii de la maternitatea „Elena Doamna” din Iași, s-au înregistrat cel puțin 100 de nașteri. Conform medicilor, majoritatea celor care au născut, au fost înregistrate ca fiind minore.

Procentul de 12% este unul îngrijorător, ținând cont de vârsta celor care nasc. Medicii ieșeni spun că cea mai tânără mămică înregistrată la maternitatea „Elena Doamna” din Iași, a fost o fetiță de numai 13 ani.

„Pe parcursul anului 2021, la Maternitatea Elena Doamna din Iași au născut 116 gravide cu vârsta sub 18 ani. Cea mai tânără din cele peste o sută de mame minore a fost o fată de 13 ani. Procentul în cazul gravidelor minore este de aproximativ 11,12 la sută.

Cele mai multe dintre minorele gravide provin din mediul rural. În continuare se menține un procent destul de mare al gravidelor minore”, a declarat prof. dr. Razvan Socolov, șef de secție Obstetrică a Maternității „Elena Doamna” din Iași, preluat de BZI.

Un sfert dintre mamele adolescente din UE trăiesc în România

O statistică a UE, făcută de Eurostat, arată că aproape un sfert dintre mamele cu vârste sub 18 ani din Uniunea Europeană trăiesc în România. Această cifră plasează România pe primul loc în rândul statelor membre UE.

„Datele Eurostat arată că, numai în 2018, 8.621 de fete au devenit mame înainte de vârsta consimțământului (10-17 ani), iar 725 dintre ele s-au aflat în această situație înainte de a împlini 15 ani.

Situația este cu atât mai critică, cu cât mai puțin de două procente declară că au interacționat cu serviciile publice de asistență socială.”, a precizat organizația Salvați Copiii România.

Anul acesta, pe 7 iulie, Salvați Copiii România a lansat  o analiză privind condițiile de trai, locuire și sănătate ale femeilor însărcinate, copiilor și mamelor cu copii sub cinci ani care locuiesc în mediul rural, iar concluziile sunt îngrijorătoare.

Un procent de 83% dintre mamele cu vârsta sub 18 ani nu mai frecventau școala în momentul în care au completat chestionarul. Dintre acestea, 64% abandonaseră școala înainte de sarcină.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
VIDEO Imagini filmate în avionul Azerbaijan Airlines, chiar înainte de prăbușire. 29 de oameni au supraviețuit
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Banii în numerar, un pericol. Greșelile pe care le fac românii
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
TRADIȚII în a DOUA ZI de CRĂCIUN! E INTERZIS ASTĂZI
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro