Orașul din România unde Florin Salam vrea să se mute. Celebrul manelist a susținut recent un concert în acest oraș, iar manelistul a fost foarte impresionat de frumusețea lui încât este gata să se mute acolo.
Orașul din România unde Florin Salam vrea să se mute este Iași. Manelistul a făcut spectacol la un eveniment ce a avut loc într-un restaurant cunoscut de acolo. La finalul programului artistic susținut, Florin Salam a spus că orașul Iași este cel mai frumos din țară și că și-ar dori să se mute acolo. Florin Salam a avut și o condiție, și anume, să primească o casă de la primărie.
„Eu am umblat prin toată țara. Iașul este cel mai frumos oraș, să-i spuneți primarului să-mi dea o casă, mă mut aici”, a precizat Florin Salam în fața miilor de oameni prezenți la eveniment.
Florin Salam este iar în formă maximă după ce în urmă cu ceva timp a decis să ia o pauză de la concerte. Mai mult decât atât, au apărut și zvonuri conform cărora acesta se va retrage permanent din activitatea artistică, lucru care i-a îngrijorat pe fani. Însă Roxana Dobre, soția sa, a lămurit situația și a precizat că manelistul nu va renunța deocamdată la muzică, deși asta ar fi fost o decizie mai bună pentru ea.
„Cred că eu aș fi cea mai fericită să se retragă. Glumesc! Soțul meu nu se va retrage niciodată și, atunci când o va face, o va face frumos, așa cum este meritul lui după atâta muncă”, a declarat Roxana Dobre.
Florin Salam s-a confruntat luna trecută cu probleme respiratorii, după ce a fost testat pozitiv cu coronavirus. Artistul a ajuns de urgență la spital, însoțit de soția sa care le-a spus medicilor că acestuia i s-a făcut rău.
Deși a făcut o pauză de la cântat, din motive de sănătate, Florin Salam nu stă deloc prost cu banii. El a fost surprins săptămânile trecute în timp ce se plimba cu banii în ghiozdan. Artistul și-a parcat bolidul și s-a îndreptat către un bancomat, cu ghiozdanul plin de bani.
Când a terminat treaba la bancă, Florin Salam s-a întors cu ghiozdanul la bolidul său de lux, acolo unde a mai căutat ceva, a lăsat geanta în mașină, după care s-a întors la treabă.