Orașul din România unde 90% dintre asociațiile de proprietari sunt ilegale. Ce se întâmplă

de: Năstase Mirabela
23 02. 2022

Care este orașul din România unde 90% dintre asociațiile de proprietari sunt ilegale. În acest oraș, din 71 de asociaţii de propretari/locatari, numai două sunt cu acte în regulă. Asta s-a descoperit în urma unei recente inventarieri, care face ca municipalitatea să rişte oportunitatea de a accesa, prin PNRR, fonduri europene pentru eficientizarea energetică a blocurilor.

Orașul din România unde 90% dintre asociațiile de proprietari sunt ilegale

Orașul din România unde 90% dintre asociațiile de proprietari sunt ilegale este Câmpulung Muscel, acolo unde primar este Elena Lasconi, fosta jurnalistă de la Pro TV. Bilanțul în urma recentei inventarieri face ca municipalitatea să rişte oportunitatea de a accesa, prin PNRR, fonduri europene pentru eficientizarea energetică a blocurilor.

Investiții ca instalarea de sisteme alternative de producere a energiei electrice sau termice pentru consumul propriu al asociaţiior, reabilitarea termică a apartamentelor, instalarea ori modernizarea sistemelor de climatizare, modernizarea instalaţiilor de iluminat în clădiri etc, ar putea fi realizate la nivelul asociaţiilor de proprietari din Câmpulung cu bani europeni, prin PNRR.

Numai că una dintre condiţiile esenţiale ale accesării fondurilor este legalitatea constituirii şi funcţionării asociaţiior, fapt care, din câte se pare, nu se întâmplă în Câmpulung.

Ce nereguli sunt

Recent, Elena Lasconi atrăgea atenţia că, din cele 71 de asociaţii de propretari/locatari din Câmpulung Muscel, numai două sunt cu acte în regulă și că celelalte, funcţionează, cumva, la limita sau în afara legii.

„În primul rând, sunt mai multe reguli ca acestea să fie constituite legal: trebuie să aibă un preşdinte, un cenzor, banii să fie gestionaţi corect, să existe transparenţă, preşedintele trebuie să aibă cursuri avizate, dar principala problemă este că multe nu au datele actualizate. Aceşti administratori nu şi-au făcut cursurile necesare, aşa cum prevede legea”, spunea, pentru „Adevărul”, Andrei Grecu, consilierul primarului Elena Lasconi.

Precum toate asociaţiile de proprietari din ţară, şi cele din Câmpulung au avut şi încă au obligaţia de a se alinia Legii asociatiilor de proprietari nr. 196/2018, care presupune, printre altele, reorganizarea acestora.

Doar că termenul de 12 luni prevăzut de actul normativ pentru acest proces n-a fost respectat decât de o parte dintre cei vizaţi. Iar asta ar fi numai una dintre multele nereguli identificate la asociaţiile de proprietari din municipiu.

Primarul Elena Lasconi şi reprezentanţii firmei de consulanţă au purtat discuţii cu reprezentanţii asociaţiilor cu privirea la actualizarea documentaţiei şi rezolvarea celoralte probleme de legalitate.

„Au luat la cunoştiţă şi mulţi spun că vor schimba situaţia”, a spus pentru sursa citată Irina Udrescu.